5 obiceiuri pentru a fi (mai) creativ

5 obiceiuri pentru a fi (mai) creativ
5 obiceiuri pentru a fi (mai) creativ

Scriam mai săptămânile trecute despre creativitate și vă recomandam câteva cărți care pe mine m-au ajutat să las deoparte dubiile. Fiindcă dacă ești ca mine, un creativ provenit dintr-o familie de creativi care nu au îndrăznit niciodată să își urmeze chemarea, nu ai altceva decât dubii. Și dacă mai ești și român, educat să fii binecrescut, să fii foarte modest, să nu cumva să ajungi în gura târgului și alte recomandări de doi lei care te fac să te simți prost (în ambele sensuri ale expresiei) și să îți pună lacăt la gură și minte, ai toate șansele să îți petreci viața plin de frustrări care nu știi de unde provin și nici cum să scapi de ele.

Am avut noroc să ajung să trăiesc într-o țară cu un alt fel de mentalitate și să trec cu bine de șocul cultural. Consecințele? Printre altele, am scăpat de multe idei preconcepute căpătate în România. Aș vrea să precizez aici un lucru: nu consider că România e mai prejos sau superioară Olandei, fiecare dintre cele două țări are lucruri bune și rele. Dacă ai trecut cu bine de șocul cultural ai învățat deja că nici fosta ta țară și nici actuala nu te definesc decât dacă le lași tu să facă asta. Tu ești tu, oriunde te afli.

Revenind la dubiile despre care vorbeam: spre deosebire de români, olandezii nu au dubii mai deloc. Nu își petrec viața făcând filozofie despre, și discutând până la epuizare, un subiect, ci acționând. Dacă iese bine sau nu, este de văzut. Ajustează pe parcurs. Sunt creativi. În toate domeniile. În unele sunt excepționali (acolo unde au lucrat (citește și: au dat greș) mai mult), în altele sunt ok, iar în altele sunt execrabili. Marea diferență față de România? În Olanda ești încurajat să fii creativ. De la cele mai mici vârste chiar, de unde se face trierea pe domenii tehnice, artistice etc. Iar a da greș cu ceva nu e privit ca sfârșitul lumii, ci ca o etapa necesară în proces. Ai dat greș? Ajustezi și mergi mai departe, nu te oprești și începi să-ți petreci timpul văicărindu-te despre eșecul pe care tocmai l-ai avut, cât ești tu de nefericit din această cauză, ce consecințe nefaste are asupra ta etc etc (inserați voi aici toate motivele care, în loc să te lase să mergi mai departe, te țin pe loc). Sună familiar partea negativă? Păi așa-i la noi în România, nu? Unde se consumă o enormă energie discutând și criticând în loc să se ia decizii rapide și să se treacă la acțiune.

Dar nu vorbim acum despre România, ci despre creativitate și cum anume să o stimulăm în loc să o îngropăm. Am adus vorba despre Olanda pentru a vă arăta că punctul meu de vedere actual este diferit față de cel pe care îl aveam pe când trăiam în România.

Revenind la creativii încătușați, în special cei care visează să scrie (o carte): sunt căi pentru voi să vă eliberați, sau, dacă deja ați făcut câțiva pași în această direcție, să fiți mai productivi.

Obiceiul 1 – creează o rutină de scris

Scrie în fiecare zi. Dacă e posibil la aceeași oră. Creează o rutină de scris.

Acesta e cel mai important obicei dintre toate. Chiar dacă nu ai inspirație, așează-te la masă sau la calculator și petrece acolo, în fiecare zi, timpul pe care singur l-ai stabilit. Cât timp? Tu singur stabilești. Poate să fie oricât, de la 10 minute, 1 oră,  2 ore sau 4 ore. Ideea e ca acest timp să îl petreci lucrând (și câteodată nu este doar „scris” în sine, ci plănuind o carte) la ceea ce ți-ai propus să scrii și să termini.

Obiceiul 2 – scrie la prima oră

Scrie la prima oră a dimineții, imediat după ce te-ai trezit din somn.

Dacă trebuie să mergi la lucru, pune ceasul să sune cu un sfert de oră mai devreme și alocă acest timp scrisului. Am descoperit că pentru mine dimineața este cea mai prolifică perioadă a zilei. Înainte să intru în ritmul zilnic, să încep să rezolv probleme și să mă ocup cu ce se întâmplă în prezent. Când mintea e odihnită și nu sunt încă total ieșit din lumea onirică.

Dar dacă dimineața nu e bună pentru voi, poate că seara, după ce toată lumea merge la culcare și este în sfârșit liniște și puteți să fiți singuri cu gândurile voastre, e un timp mai bun. Nimic nu-i bătut în cuie când vine vorba de scris, nu uitați. Fiecare scriitor are ritmul lui. Găsiți-l pe al vostru. Important e să-l mențineți zilnic pe cât posibil. Cu o zi sau două de pauză, eventual, necesare pentru reumplerea bateriilor.

Obiceiul 3 – găsește un loc potrivit pentru scris

Amenajează-ți un colț al tău, destinat doar pentru scris. Și mai bine dacă e o întreagă cameră.

Intenția e de a te izola cât de bine pentru a intra cu ușurință în rutina de scris și a avea cât mai puține întreruperi cu putință.

Obiceiul 4 – caută oameni creativi

Caută compania lor și înconjoară-te de oamenii care te susțin în încercarea ta de a fi creativ.
Caută și găsește oameni cu aceleași preocupări creative. Spre exemplu alătură-te unui grup de scriitori sau scrie-mi direct – sunt oricând disponibilă pentru o tacla virtuală sau reală despre scris, creativitate, publicare și orice altceva are legătură cu lumea cărților. Ajută extraordinar de mult să înțelegi că nu ești singurul care are dubii și să găsești sprijin la cineva care îți înțelege lupta și este alături de tine.
 

Obiceiul 5 – lasă orice activitate online pentru mai târziu

Social media este secundară oricărei activități creative. Întâi rutina de scris și apoi orice activități Fb, Tw etc.
 
Salvați nu numai dispoziția inițială de scris, dar și o mulțime de timp pe care altfel l-ați petrece pierde cu Internetul.
 
Ar mai fi multe de discutat despre obiceiurile care încurajează creativitatea. Voi reveni cândva cu un nou articol fiindcă e un subiect despre care primesc constant foarte multe întrebări.
 

Voi cum stați cu creativitatea? Ce obiceiuri aveți care vă încurajează în a fi creativ?

  • Share on:

7 Comments, RSS

  1. Cosmin Lazăr

    Îmi place să scriu când sunt singur în cameră, când nu mă deranjează nimeni și ascult muzică care mă relaxează și care mă ajută să rămân cât mai mult timp prins în lumea ficțiunii pe care tocmai o creez 🙂

  2. Eu vin dintr-o familie foarte religioasă, care mi-a inoculat destule idei asemănătoare cu cele de care vorbești în primul paragraf. Dar, cumva, am reușit să scap de unele dintre ele (însă nu de cele importante, cum ar fi politețea, considerația sau dorința de a ajuta) și acum nu mai îmi este teamă de ridicol și de expunerea în fața celorlalți. Așa că, dacă e să finalizez vreodată o carte, aceasta va fi inspirată foarte mult din propria experiență de viață. 🙂

    Îmi pare rău, însă, că nu am învățat să valorific latura pozitivă a eșecului. Atitudinea de care vorbești, cum că eșecul este privit ca o parte necesară în procesul creației, mi se pare cea mai sănătoasă și mai constructivă cu putință. Eu una tind să mă descurajez și să renunț, ceea ce zădărnicește practic orice acțiune, pentru că este imposibil să ai parte doar de succes. Asta este, într-adevăr, o atitudine care ar trebui deprinsă din copilărie. Acum nu pot decât să-mi scriu asta pe perete și să sper că mă voi molipsi prin mantra repetate. :))

    Oricum, vorbind în general, este important să te apuci de ceva care îți stă în puteri și pentru care ai o fărâmâ de talent – dacă alegi să creezi ceva care te depășește pe toate planurile, eșecurile pot fi mult mai numeroase și riști să nu finalizezi nimic niciodată. Acum depinde și de cât de multă ambiție intră în joc.

    Da, primul obicei mi se pare, într-adevăr, foarte important. Dar nu mi se pare constructiv să limitezi perioada – poate că într-o zi ai mai multe idei și mai multă inspirație, pe când în alte zile nu poți scrie nimic, oricât te-ai chinui. Așa că da, e important să scrii în fiecare zi, dar timpul nu ar trebui să fie limitat decât de nivelul de inspirație și, evident, de celelalte obligații. Deși, citind încă o dată ce ai scris tu, îmi dau seama că nu sugerai și un interval de timp clar stabilit – dar nu mai șterg ce am scris deja. :))

    • Hei Ema. Multumesc pentru comentarii!

      Nu as fi zis ca provii dintr-o familie religioasa. Putem spune „Slava Domnului!” ca nu te-ai retras la manastire si ca ne scrii recenzii despre carti ca sa stim si noi ce sa cetim 🙂
      Acuma vorbind serios, inteleg perfect ce vrei sa spui. Felicitari pentru reusita eliminarii ideilor neproductive si pentru pastrarea celor bune.

      Vorbind despre esecuri acum – cred ca aceasta a fost si este inca o mentalitate foarte paguboasa pentru noi romanii. Vestea buna este ca nu este niciodata prea tarziu sa o schimbi si sa o aplici pe cea noua. Daca poti sa o pui la vedere (perete, ecran de calculator, post-it, evernote etc) ca sa ti-o reamintesti cu orice ocazie, si mai bine! Intra mai repede in sistem 🙂

      Haha, intr-adevar, nu am sugerat si un interval de timp pentru ca este extraordinar de subiectiv. Ideea este sa iti petreci timp, cu obiectul creatiei tale, in fiecare zi. Cum spuneam, cateodata poate fi doar timp petrecut gandind si visand cu ochii deschisi, lucru care face parte din procesul de creatie. Acel timp zilnic, cumulat, zi de zi, saptamana de saptamana, luna de luna, an dupa an eventual, va duce inevitabil la finalizarea creației.

      Dupa cum te vad eu, as zice ca ai macar o carte in tine. Hehe 🙂

Dacă vreți să stăm de vorbă: