Ești poate scriitor? Scrie o carte!

Descătușează creativitatea!

Bird by bird
Bird by bird – Anne Lamott

Scrie o povestire. Sau un articol pentru o revistă imaginară. Sau o poveste pentru copilul tău. Dacă îți face plăcere să o scrii și să o recitești, și mai e și pe placul celor cărora le-o dai să o citească, atunci ai șanse să devii scriitor. Uraaa!

Ușor de zis, ușor de făcut. Zău așa. Nu faceți aceeași greșeală pe care am făcut-o eu. Nu lăsați visul despre ceea ce ați vrea să fiți cu adevărat să fie distrus de mentalitatea familiei, anturajurului sau societății în care trăiți. Fiți curajoși și îndrăzniți să vă construiți viitorul pe care îl visați.

Când eram copil am scris o povestire scurtă cu planete și extraterești multicolori și multipezi. Era pe vremea când nu existau reviste de science-fiction și primele cărți care descriau alte lumi abia apăreau în România. Profesoara mea de limba română a fost atât de impresionată, încât a citit povestirea mea în fața clasei. Nu am să uit niciodată bâzâitul muștei aflată în clasă la acea oră, fiindcă a fost singurul sunet pe care l-am auzit când profesoara a terminat de citit. Liniște totală, și asta la o clasă de zvăpăiați de 10-11 ani. Și mai mult, la sfârșitul orei, profesoara mi-a spus să rămân și mi-a spus:

  • Este foarte neobișnuit ce ai scris tu aici. Nu am mai citit vreodată așa ceva. Cred că ar trebui să scrii mai mult, poate să devii scriitor. Ce zici?

Am dat entuziast din cap și am plecat acasă.

Și atât. Mai târziu am studiat o facultate tehnică pentru a fi sigur că voi câștiga o pâine.

Cum spuneam, nu faceți aceeași greșeală. Urmăriți-vă visul. Întotdeauna.

Planeta de Pluș

Au trecut zece (10!) ani de la prima mea mențiune a Planetei de Pluș către un prieten bun:

  • Castorul jucărie era trist. Ducea dorul Planetei de Pluș. Cât de mult îi lipseau iubitul conac de pluș și veverițele care îl vizitau zilnic pentru a-și lua alunele lăsate pe marginea ferestrei. Etc.

Toată viața mea până în acel moment abia am îndrăznit să gândesc că aș putea să scriu o carte.

Și au trecut apoi zece (10!) ani până ce am ținut în mână prima carte scrisă de mine (update: Hendrik de Mol și Planeta de Aur) și am putut să spun și să gândesc: am scris o carte.

Cauzele întârzierii au fost nenumărate, dar una dintre ele a fost lipsa informației. Vorbesc aici de informația în limba română. Dacă e să te uiți la cărțile în limba engleză (și chiar olandeză, deși mult mai puține), ai de unde alege. De la Scrie un roman în 30 de zile la Arta ficțiunii, sunt tomuri peste tomuri de cărți despre scris, puse laolaltă fie de ageamii, fie de specialiști, toate așteptând doar să fie cumpărate și folosite.

Am să discut despre unele dintre ele, dar pentru început vă voi da o mică listă cu cărți despre creativitate. Citindu-le veți face primul pas către visul de a deveni scriitor și veți descoperi dacă visul poate deveni realitate sau sau. Fiindcă nu orice vis devine realitate. Am muncit la multe visuri și le-am și împlinit, dar în aceeași măsură mai am o listă de visuri care probabil nu se vor împlini niciodată. Dar visul meu de a deveni scriitor s-a împlinit (prin muncă și perseverență) pentru că am avut motivația internă (visul) și mijloacele necesare (informația).

Cărți despre creativitate

Cărțile din lista de mai jos vă vor ajuta să descoperiți dacă aveți nevoie de creativitate în viață. Creativitatea nu este esențială pentru toți oamenii, însă pentru un anumit procent este ceva fără de care viața nu are gust și câteodată, la extrem, nici sens. Aceștia sunt creativii, pentru care libertatea de a crea, fie că este pictură, literatură, sculptură, teatru, dans sau muzică, este esențială pentru a trăi fericiți. De multe ori creativii sunt persoane timide și retrase în lumea lor, unii par neadaptați sau ciudați, dar sunt așa pentru că în mințile lor trăiesc în lumile create de ei înșiși. Acele lumi imaginare sunt câteodată reproduse aici, pe Pământ, în cazul fericit în care acești artiști au avut norocul să găsească calea de a se exprima. Pentru creativii care nu au găsit acea cale, viața este cenușie și, de multe ori, de nesuportat. Cărțile de mai jos vă vor ajuta să (vă) descoperiți dacă sunteți, cum am fost și eu, un creativ încătușat într-o mentalitate de non-creativ:

Ar mai fi încă o carte demnă de menționat, dedicată în special celor care se gândesc să devină scriitori:

Link-urile sunt la edițiile Kindle, cele mai ieftine variante. Lista este ordonată în ordinea preferințelor mele. Din păcate sunt toate în engleză. Poate vor apărea cândva și cărți despre creativitate în română, dar până atunci aceasta este lista pe care v-o recomand.

Acestea nu sunt singurele cărți despre creativitate pe care le-am citit, dar sunt cele care m-au ajutat cel mai mult să găsesc cuvintele nerostite ale minții mele și să le exprim.

Mult succes la descătușare. Recunoașteți ceva din ceea ce am scris despre chinurile mele de creativ?

PS – dacă aveți de gând să scrieți o carte, am scris și câteva articole despre acest subiect. Mult succes!

  • Share on:

18 Comments, RSS

  1. Dr. Brene Brown în „Darurile Imperfecțiunii” scrie că toți ne naștem cu creativitate, numai că pe parcursul vieții unii o cultivăm, alții o folosim când și când și alții o reprimăm. Ați citit cumva „Big Magic: Creative Living Beyond Fear” de Elizabeth Gilbert? Eram curioasă ce părere aveți despre ea, în comparație cu cele recomandate în articol 🙂

    • Bună ziua, Ana. Mulțumesc pentru mesaj. Nu, nu am citit-o, după cum vezi articolul meu e scris înainte de publicarea cărții la care te referi. Eram curioasă care sunt diferențele pe care le-ai constatat – dacă tot ai citit cartea de care zici :-). Mercic anticipat.

  2. Primul pas este sa scrii, intr-adevar, incontestabil. Totusi daca vrei sau nu sa devii scriitor intr-adevar cred ca tine pana la urma (ca orice altceva) de cat ori ce esti dispus sa sacrifici pentru asta. Uneori – intr-adevar, mai ales pentru baiat – ma trezesc ca scriu (mental uneori) povesti fara efort, dar in acelasi timp constat ca nu mai am somn de sacrificat pentru a investi propriu-zis in asta. Si fara graba ori amaraciune, las lucrurile in firea lor – poate odata o veni vremea cand scrisul de povesti chiar va ajunge prioritate suficient de mare incat sa o pun in practica altfel decat ocazional, ca un fel de hobby. Ori poate nu, dar de ce ar fi asta o problema?

    • Bună, Diana. Mulțumesc pentru vizită și comentariu. Incredibil, dar abia acum am găsit comentariul tău – nu știu de ce și cum dar era în spam 🙁 – l-am salvat de acolo :-).
      Hobby sau mai mult decât atât – noi suntem singurii care decidem. Important este să fim fericiți, nu?

  3. Dacă reușește o remarcă a cuiva (nu contează cine anume șl cât de aproape îți este) să te destabilizeze, înseamnă că nu ești încă 100% dedicat (hotărât.). Dacă ai fi, nu te-ar întoarce nimic și nimeni din drum. Dar este o etapă prin care trec toți creativii, cred, și, cu cât sunt mai departe de a-și găsi chemarea, cu atât mai greu le este. Reușesc doar cei care găsesc înăuntrul lor suficiente resurse. Orice ar spune cineva, rău sau bine, despre visul tău, nu contează, numai tu îl poți împlini. Iar dacă nu se împlinește, înseamnă că nu a fost „adevărat”, ci închipuit. Repet, nu este nimic rău în asta, știu ce vorbesc pentru că și eu am avut visuri neadevărate. Le-am eliminat, unul câte unul, și am ajuns până la urmă la cel adevărat. Îți urez mult succes, Cosmin. Iar dacă spui că ai pus ceva scris de tine pe website-ul tău, am să îți fac o vizită ca să citesc :-).

    • Când spun „vis adevărat” mă refer la cel care găsește rezonanță în tine, cel care are cele mai mari șanse să se împlinească și cel care îți oferă cele mai mari satisfacții. Odată găsit, te umple de o fericire intensă și o pace luminoasă pe care îmi este greu să ți le descriu. Tot ce îți doresc este să ajungi la momentul în care ai să le simți :-).

  4. Cosmin Lazăr

    Și eu visez să devin scriitor și de aceea nici nu dezvălui oricui acest vis 🙂 Dacă cineva mă întreabă ce vreau să devin dau un răspuns gen translator, avocat, psiholog sau orice altceva îmi trece prin minte..Am observat că odată ce dezvălui ,,anumitor” persoane ceea ce doresc să fac, nu mai am voință, întrucât reușesc să mă încarce negativ.. Noroc de anumiți prieteni dragi din blogosferă cu care pot împărtăși ceea ce doresc să realizez și care mă suspin.. Tind să cred că uneori nu e nevoie să cunoști o persoană face-to-face pentru a fi prieteni adevărați! Am și eu un manuscris în lucru, deja am postat prologul și în curând vor curge și capitolele la care mai am puțin de retușat 🙂 Zi faină și week-end plăcut :* Abia aștept să ajung pe Planeta de Aur!!

  5. Da, cred că ai dreptate, probabil că prinzi mai multă încredere scriind efectiv și ducând ceva până la capăt.
    Situația pe care o aduci în discuție poate defini adevăratul scriitor, cel care scrie pentru propria plăcere și nu pentru ceilalți. Adică actul scrierii nu depinde și nu este motivat de părerea unui posibil cititor, ci doar de creația în sine. Fără orgolii, fără speranțe, fără îndoieli.

    • Uite, Ema, abia acum am vazut ca nu ti-am raspuns la acest comentariu.

      Problema cea mai mare, din cate am citit pe la altii si am experimentat si pe blana mea, este tocmai sa reusesti sa termini ceea ce incepi. Demonii pe care toti ii avem (sa ii numim asa) ne trag constant inapoi. „Secretul” este sa iti mentii increderea cu care incepi si sa te tii tare pe parcurs ca sa termini proiectul inceput. O metoda foarte la indemana sa faci demonii sa taca este sa iti spui ca scrii doar pentru tine – cum spui tu, fara orgolii, fara sperante, fara indoieli. Odata terminata cartea/povestirea/poezia/etc privesti totul cu alti ochi (spun din proprie experienta, haha) si poti decide sa il faci public – este strict la latitudinea ta. Insa cel mai important este, din nou, sa termini de scris proeictul inceput (si sa nu te apuci de altul in acelasi timp – dar asta este o alta discutie :-)).

      • Huh? Cred că eu am scris comentariul ăsta, nu? Parcă aș fi eu. 🙂 Dar mi-ai răspuns deja mai jos. Eh, nu strică încă un comentariu. 🙂
        Dap, ai dreptate, cred că cel mai bine e să te ții de un singur proiect până când îl finalizezi. Acum, na, dacă ai mai multe idei, le poți nota ca să nu le uiți, dar e important să duci măcar unul dintre proiecte la bun sfârșit. Trebuie să mă reapuc și eu de scris. Voi încerca să scriu doar pentru mine, ca un challenge personal, să zicem, și abia apoi să mă gândesc dacă ceea ce am scris ar avea potențial și pentru alți cititori.

  6. Ha! Mulțumesc de comentariu, Ema.

    Nuuuu, nici vorbă să devii mediocru. Nu te lasă viața!
    Dubiile sunt cel mai mare dușman al oricărui creativ. Încrederea în propria persoană, în ceea ce poți crea, vine, foarte ciudat, doar atunci când creezi. Cea mai bună metodă să alungi dubiile este creația în sine.
    Hai să privim altfel problema (și aici pun o bucățică dintr-o postare la care mă gândesc de ceva vreme și pe care sper să o definitivez curând): să presupunem că nimeni de pe planeta asta nu va privi/citi vreodată ce vei scrie tu. Mai ai aceleași dubii?

  7. Nu știu dacă am sau nu talent, dar în mod clar am nevoie de creativitate în viața mea – să scriu ceva, să meșteresc ceva, să creez ceva. Dar sunt foarte dezorganizată, așa că am nevoie mai degrabă de niște cărți despre cum să-mi folosesc timpul mai eficient. 🙂
    Informația poate fi de mare ajutor, e drept, dar sunt și alte elemente în ecuație: perseverență, încredere în propria persoană, încredere în ceea ce poți crea.
    E amuzant că m-am regăsit în istorisirea ta despre povestirea citită în fața clasei – mi s-a întâmplat și mie (a mea era cu aventuri într-o peșteră, mi se pare), am primit laude și încurajări, dar uite că nu am continuat. Aici intervin și părinții, care trebuie să fie atenți la interesele și talentele copilului și să îl sprijine cât mai bine. Mai rămâne întrebarea dacă talentul a ținut pasul cu vârsta, căci ce părea peste medie la 10-11 ani poate că a devenit mediocru la 30…

Dacă vreți să stăm de vorbă: