Ajutor pufos, mulțumim frumos

Hendrik de Mol nominalizat pentru Cea mai bună carte a anului 2016 (iuhuu!)

Hendrik de Mol nominalizat pentru Cea mai bună carte a anului 2016

Hendrik de Mol nominalizat pentru Cea mai bună carte a anului 2016 (literatură pentru copii)

Vești bune, dragi pufoși. Anul acesta categoria literatură pentru copii este în sfârșit prezentă în topul Cea mai bună carte românească din 2016 organizat de cei de la Bookaholic și Cărturești. Mai grozav, chiar, Hendrik de Mol și Planeta de Jad, este nominalizată (iuhuu!).

În ultimii ani am tot scris că literatura pentru copii nu este apreciată în România și am luptat în felul meu pentru a o aduce la locul meritat. În toate țările din vest există premii speciale pentru cărțile pentru copii. La noi nimic, nici măcar vreo mențiune prin revistele și site-urile de specialitate, să nu mai vorbim de premii dedicate. Anul trecut pe vremea asta, când a fost organizată votarea pentru Cea mai bună carte românească a anului 2015, vă spun sincer, am fost foarte trist. Aș fi putut eventual participa cu Hendrik de Mol și Planeta de Aur, însă literatura pentru copii nu era inclusă. Din fericire anul acesta lucrurile stau altfel.

Și aici ajung la ajutorul pufos. Știți că îmi place să fac totul de unul singur – am plănuit, scris, redactat, publicat independent și marketat primul volum din Aventurile lui Hendrik de Mol de unul singur – dar acum zău că mi-ar prinde bine niscaiva ajutor de la voi, dragii mei, fiindcă nu am cum să mă votez de unul singur, haha.

Votează cea mai bună carte românească din 2016

Votează cea mai bună carte românească din 2016

Cum anume puteți vota? Asta dacă ați citit și v-a plăcut Hendrik de Mol și Planeta de Jad, bineînțeles. Click pe acest link http://www.bookaholic.ro/voteaza-cea-mai-buna-carte-romaneasca-din-2016.html sau pe oricare dintre imaginile din acest articol, derulați până în josul articolului la categoria Literatură pentru copii (ultima dintre toate, dar bine că există, în sfârșit) și marcați căsuța din dreptul volumului Hendrik de Mol și Planeta de Jad. Nu uitați să completați datele necesare pentru a putea intra în posesia premiului în cazul în care veți fi desemnat (prin random.org) câștigător. Pe lângă faptul că în acest fel susțineți literatura pentru copii scrisă de către români, este vorba și de premii frumoase puse la bătaie de pufoșii de la Cărturești:

  • Premiul 1: un voucher de 300 lei
  • Premiul al 2-lea: un voucher de 250 lei
  • Premiul al 3-lea: un voucher de 200 lei

Mii de mulțumiri pufoase în cazul în care decideți să ne acordați un vot. Ar însemna foarte mult pentru noi.

PS – de când a aflat despre nominalizare, Knopf nu mai doarme noaptea de grijă. Nu cred că va mai dormi bine până se termină votarea (10 martie), haha 🙂

4 comments on “Ajutor pufos, mulțumim frumos”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.