Noutăți din Biroul de Pluș, Premii, recenzii și interviuri

Îmblânzitorul de zmei a primit un premiu

Concursul Național „Ion Creangă” – POVEȘTI, 2017

Premiile Concursului Național „Ion Creangă” de creație literară – POVEȘTI, 2017
Premiile Concursului Național „Ion Creangă” de creație literară – POVEȘTI, 2017

Nu cred că drăguții de la Muzeul Național al Literaturii știu că eu, în forma mea umană, sunt de baștină din Iași. Haha. De aceea sunt de două ori mai fericit pentru premiul acordat povestirii mele, Îmblânzitorul de zmei – mulțumiri pufoase, dragii mei ieșeni.

Să fiu sincer, am văzut anul trecut că se organiza acest concurs (acum la ediția a XXV-a), însă nu m-a ținut blănița să particip. Nici nu aveam vreo povestire nouă care să se potrivească. Eram vârât până la gât în volumul al doilea din Aventurile lui Hendrik de Mol, scriind de zor ca să îl văd terminat. În plus, muza pufoasă nu prea dădea pe la mine, hălăduind pe la alți scriitori.

Anul acesta însă, chiar în zilele în care am văzut anunțul de la Bojdeucă, o fată drăguță numită Ionuca (mare amatoare de cățărat pe munți, btw) mă întreba dacă nu vreau să scriu o povestire scurtă, pentru copii, cu tema Meserii fabuloase dar inexistente. E musai să spun că dacă subiectul mă atrage, ca în acest caz, scrierea unei povestiri este o plăcere. Și așa am scris Îmblânzitorul de zmei pentru Ionuca și Bojdeucă.

Povestirea va fi publicată curând în revista Ordinul Povestitorilor numărul 5. Acest număr este încă în curs de apariție, deci tot ce vedeți aici sunt imagini din exemplarul în lucru.

Îmblânzitorul de zmei
Îmblânzitorul de zmei

După cum vedeți, sunt pus la categoria Maeștrii povestitori (mulțumesc pufos), iar drăguții de la Arthur au adăugat și două ilustrații la povestire.

Nu vă spun despre ce este vorba în povestire, nu vă supărați. Vă puteți face, cu siguranță, o idee din titlu și din rândurile prezente în imaginile din acest articol. Dacă o să vreți să citiți întreaga povestire, va trebui să fugiți repede la chioșcuri de îndată ce apare numărul 5 din Ordinul Povestitorilor și să îl cumpărați. Sau să îl luați direct de la pufoșii de la Arthur sau chiar de la Elefant, fiindcă văd că și ei au revista la vânzare.

Sau, dacă aveți răbdare să așteptați încă un an de zile, puteți cumpăra Poveștile de la Bojdeucă, culegere care va fi publicată în aprilie 2018. Îmblânzitorul de zmei va fi și el acolo.

Prima ilustrație:

Îmblânzitorul de zmei - ilustrație 1
Îmblânzitorul de zmei – ilustrație 1

Și a doua ilustrație:

Îmblânzitorul de zmei - ilustrație 2
Îmblânzitorul de zmei – ilustrație 2

Autorul ilustrațiilor se numește Mircea Pop. Îi mulțumesc pufos pentru osteneală.

Și uite așa sunt eu de ceva vreme un ursuleț scriitor fericit.

Mai am un proiect important aproape terminat, dar vă spun mai multe de îndată ce îl dau gata. Da, știu, vă țin în tensiune pufoasă :-).

Ei, v-am făcut curioși despre Îmblânzitorul de zmei, acuma că am primit și premiu de creație literară pentru el?

 

 

Tagged ,

About K.J. Mecklenfeld

Sunt un urs de pluș, fermecat de către un vrăjitor fără inimă și nevoit să îmi trăiesc viața pe Pământ, drept om. Scriu cărți pentru copii.

View all posts by K.J. Mecklenfeld →

4 thoughts on “Îmblânzitorul de zmei a primit un premiu

    1. Compliment pufos, mulțumim frumos. Încrederea ta îmi zburlește blănița pe spinare de fericire. Săru-mâna!
      Ți-am trimis povestirea să o citești. Sper să-ți placă.
      Mulțumiri pufoase pentru vizită și comentariu 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.