Noul Venit verifica Noile Flori

The Mole checking upon the new flowers
Noul Venit verifică florile

Noul Venit a început prin a verifica starea Noilor Flori. Nu, întâi și-a umplut coșul cu flori și apoi s-a apucat de treabă.

Dacă vă aduceți bine aminte, eu și plușurile am grădinărit de curând. Bineînțeles că nu știm mare lucru despre această delicată știință a plantelor, de aceea ne-am luat un Grădinar Specialist.

Nu ne-a spus numele lui. De fapt, vorbește foarte rar și doar despre flori, plante și grădinărit.
L-am întrebat ce are nevoie ca să ne asigure o grădină frumoasă. Răspunsul său a fost cam ciudat, mi-am zis eu.

„Sapă”, a zis Noul Venit.

M-am arătat pe mine, ridicând din sprâncene întrebător.

„Nu”, a clătinat Noul Venit din cap.

„Sapă”, a zis el din nou și a arătat cu laba spre șura cu unelte.

Aha! Voia să spună „unealta” sapă.

I-am dat o sapă mică și l-am lăsat să își facă treaba.

Mi-am luat de o grijă (în afară de cele serioase, pe care le dau lui Rumpel). Noul Venit se ocupă de acum de grădină iar Consuela, vrabia de metal care locuiește la noi în grădină, îl va ajuta atunci când va avea nevoie.  Acum pot să mă duc liniștit în Biroul de Pluș, la scris volumul doi din Aventurile lui Hendrik de Mol.

  • Share on:

One Comment, RSS

Dacă vreți să stăm de vorbă: