– Când plecăm? întreabă el șâșâit din cauza dinților din față mult prea mari.
– Curând! răspund eu, ocupat cu lista cărților și plușurilor care vor merge cu mine în scurta vacanță.
– Am voie să iau ce carte vreau? șâșâie Rudolf de pe fotoliu.

Dau din mână a Whatever!, cam agasat să fiu deranjat la fiecare 5 secunde de câte un pluș disperat cu vreo pereche de pantaloni (de pluș) sau pălărie de fetru veche care mă întreabă dacă sunt potrivite pentru mersul la munte.

– Poți să iei doar o singură carte, îi spun, altfel vom fi precum niște măgari, cu atâtea bagaje. Lăsăm biblioteca acasă!
– Șșș! Doar o carte! Atunci iau Planeta de Aur, șâșâie Rudolf.
Dau din cap aprobator și îl las să împacheteze.

Rudolf este nou venit. Deși abia a sosit se poartă foarte nonșalant – aș vrea eu să mă adaptez așa de ușor precum el.

Rudolf s-a declarat cititor înrăit și, de cum a venit, s-a pornit să îmi cerceteze bibliotecile.
– Asta am citit-o. Și pe asta. Și pe asta. Și pe asta. Și cam tot așa a continuat până a dat de Planeta de Aur.
– Asta nu am citit-o.
– Păi, e nouă, am zis. Abia am terminat-o de scris. Are încă nevoie de corecturi și…
– Grozav! Și despre ce e vorba?
– Pluș în spațiu! dacă vrei varianta scurtă, am zis și eu preocupat de lista pentru călătorie la care ronțăi de ceva zile.
– Iar cea lungă? șâșâi Rudolf curios.
– Este vorba despre un băiat care se trezește transformat într-o cârtiță de pluș și este nevoit să zboare în spațiu pentru a-și salva bunicul răpit.
– Aha, spuse Rudolf. Ajung și pe Planeta de Pluș?
– Evident, am spus eu. Cum poți să scrii o poveste cu jucării fără să pomenești măcar despre Planeta de Pluș?
– Evident, spuse Rudolf dintr-o dată liniștit. Mă bucur să am o carte de aventuri pentru citit în vacanță.

De acum am liniște, cred, să mă apuc de bagaje.