Nu în stâlp, pe lângă el
Dați prin gropi, cumva? La propriu, vreau să spun. Cu bicicleta, vreau să spun.
Dacă da, am o soluție simplă învățată de la olandezi. Cea complicată, care implică reparația gropilor, nu îmi stă în putință, așa că fac și eu ce pot, vin cu o soluție la îndemâna oricui.
Și acum, ta-dam, soluția pe care o aplică toți olandezii în fiecare zi și nu numai când merg pe bicicletă. Să nu uit să spun că lor le-a intrat deja în sânge, mentalitate de-i zice.
Dacă-i eficientă, întrebați? Eu zic că da. Mi-s cel mai bun exemplu – să vedeți ce tare mi-s acum pe bicicletă, de unde dădeam prin toate gropile. Soluția, cum spuneam, așa cum mi-a fost prezentată de către un olandez:
Mergi pe acolo pe unde te uiți.
Da, dragii mei, atât doar: vei merge, trece, pe acolo pe unde îți concentrezi privirea. Experimentați, dacă nu mă credeți. Când vă suiți data viitoare pe bicicletă, observați cum roata din față va trece exact peste punctul de pe drum pe care v-ați concentrat privirea. Nici mai la stânga, nici mai la dreapta, ci exact peste acel punct. Dacă te uiți la obstacol – copac, piatră, problemă – ai cele mai mari șanse să dai în el. În loc să te uiți la obstacol, mai bine uită-te la poteca de lângă el. Și mai la obiect, pentru bicicletă: alege două obstacole printre care știi sigur că poți trece. Privește fix între ele, fără să te uiți la roata din față. Vei trece cu bicicleta precis peste acel punct de pe drum. Uimitor, nu?
Foarte pe scurt, în stilul olandezilor:
Concentrează-te pe soluție, nu pe problemă.
Exemplu (RO):
Vaaaaaai, dau FIX în stâlpul ăla!
va trebui să se transforme în (NL):
Heeeei, am să trec EXACT printre stâlpul ăla și piatra aia pătrățoasă de mai încolo!
Și atât.
Da, știu, e un lucru foarte simplu, dar extraordinar de important. Noi românii suntem învățați să ne concentrăm mai mult pe obstacol decât pe calea de lângă el. Poate de aceea și suntem mai la coada Europei. Ne batem singuri cuie în tălpi, cum spunem tot noi despre noi – chiar, nu vi se pare ciudat cum noi românii folosim cuvinte și expresii atât de dure când ne referim la noi înșine?
Și ajung și la motivul pentru care am scris acest articolaș. O prietenă (mulțumesc frumos pentru email!), remarcând multele mele fotografii cu bicicleta, îmi scria azi dimineață, printre altele, despre cum a învățat din nou să meargă pe bicicletă dând prin toți copacii și tufișurile din parc într-o primă fază. A reușit, bineînțeles, (Uraaa! Felicitări!), dar m-a făcut să mă întreb dacă, totuși, nu putem să ne facem viața mai ușoară evitând mai multe dintre obstacolele întâlnite. Răspunsul este DA, se poate. Este nevoie doar de o mică schimbare de mentalitate: să ne concentrăm nu pe obstacol, ci pe soluția trecerii pe lângă el. Da, știu, e mai ușor de zis decât de făcut, dar odată ce sădim grăuntele începe să crească și grâul, nu?
Mult succes cu mersul pe bicicletă, dragi pufoși!
Chiar, voi ați învățat să mergeți pe bicicletă?
Din pacate nu am mers niciodata pe bicicleta :(… sper sa am curajul si sa imi iau avantul intr-o zi si sa invat si eu sa merg pe una! 🙂
Mi s-a parut foarte interesant modul cum ai privit problema (sau cum olandezii o privesc). O sa incerc sa gandesc si eu mai mult in acest mod (fie ca este vorba de gropi sau nu :)) ).
Plimbari placute in continuare alaturi de Knoph si bicicleta! 😀
Hei Simona, multumesc pentru mesaj. Knopf zice sa iti pui perne la fund, la genunchi si la cap daca incerci sa mergi pe bicicleta! Nu e de gluma cu accidentele daca nu mai esti copil. Dar poate se gaseste cineva sa te ajute – intreaba din cunoscuti, poate se ofera careva. Oricat de ciudat ti s-ar parea, este mai bine sa nu fii singura cand incerci prima data.
Ma bucur ca ti-a placut stilul olandezilor. Ii admir pentru o serie de calitati iar unele dintre felurile in care gandesc le-am si incercat si apoi le-am si adoptat. Asta cu mersul pe bicicleta este unul din ele. Daca nu era Olanda asa plata poate nu deveneam asa un biciclist de inrait dar cand ii vezi pe toti misunand peste tot si pe orice fel de vreme cu bicicleta te intrebi „adica eu de ce nu?”. Si uite asa. Ti-ar fi si tie de folos, cred. La voi acolo la Constanta este destul de plat relieful. Sa ne spui si noua cand reusesti, te rugam. Iti uram cu totii mult succes 🙂
Foarte bun sfatul cu multe perne! Cu siguranta voi face asta atunci cand voi invata sa merg pe bicicleta (avand in vedere ca sunt si mai fricoasa de fel si nu mi-ar placea sa cad si sa ma lovesc). Cu siguranta rog pe cineva sa ma invete cand va veni timpul. 😀 Nu indraznesc sa plec de capul meu si sa imi rup picioarele. :))
Este destul de plat relieful in Constanta si cu chiu cu vai prin statiunea Mamaia au creat si niste piste pentru biciclisti care sper eu ca se vor inmulti si prin oras intr-o buna zi. 😀
Multumesc pentru rabdare si feedback, Sebastian. Chestiile astea cu software-ul nu sunt intotdeauna sub controlul nostru, cu atat mai mult al plushurilor care daca ar fi dupa ele ar prefera sa alerge pe Campiile Portocalii, sa fugareasca veveritele de plush sau sa se hlizeasca la conversatiile Pestilor Banana in loc sa stea sa butoneze computere.
Asa este, ai dreptate. Relaxare si incredere in forte proprii. Pentru unii este si o schimbare de mentalitate, sa stii. Sunt multi parinti care, inchipuindu-si ca le fac bine copiilor, sunt exagerat de precauti. In loc sa ii lase pe copii sa cada, sa isi zdreleasca genunchii si coatele, ii protejeaza si chiar cearta daca indraznesc sa faca ceva mai „curajos”. Si nu e de mirare ca unii cresc cu ideea ca nu sunt capabili sa faca nimic de unii singuri. Aceia sunt cei care au cateodata nevoie de incurajare si de ceva tips&tricks 🙂
(dacă de pe Mozilla nu merge, comentăm de pe Chrome 😀 )
Voiam să spun că vara trecută, în concediu, m-am urcat şi eu pe bicicletă şi am făcut ture prin parc, pe ale şi printre oameni. Dar pentru cîteva minute bune a fost dificil să-mi regăsesc echilibrul (ştii cum se zice: dacă ai învăţat să mergi pe bicicletă, ţii minte toată viaţa; eu am învăţat – copil fiind – împrumutînd biciclete de la copiii din vecini, că eu personal n-am avut vreodată). Nu cred că a fost vorba de o schimbare de mentalitate, ci mai mult de relaxare şi de încredere în forţe proprii.