Am descoperit că am degete verzi, după cum spun olandezii despre cei cărora le face plăcere să grădinărească. Totul a început cu terariile, despre care v-am povestit acum ceva timp, apoi am trecut la plante de interior. Plăntuțele sunt întotdeauna faine, dar ghivecele sunt de cele mai multe ori plicticoase. Cum nu-s eu omul care să aibă ghivece anoste, am căutat (și am găsit) unele mai simpatice.
Dacă stau bine să mă gândesc prima mea plantă de birou a fost bonsaiul Bilbo. L-am cumpărat acum câțiva ani, într-o doară, pentru câțiva euro. Nu m-am încumetat să-l tund după cum arată bonsaii prin poze și filme, îmi place de el așa cum e. Nici ghiveci simpatic nu i-am luat, e destul de fistichiu în sine.
Bilbo bonsaiul (am creat o bobofonie!) stă de obicei pe biroul meu și e foarte fericit când sunt creativă fiindcă dimineața, înainte să mă apuc de scris, îi dau întotdeauna apă. Am remarcat că mă atenționează lăsând frunze să cadă atunci când nu petrec suficient timp scriind – am avut o perioadă destul de lungă de timp, imediat după ce a început pandemia, când n-am avut nici inspirație nici chef de scris, timp pe care l-am petrecut rezovând puzzle-uri pe masa din camera de zi – bietul Bilbo și-a pierdut o mulțime de frunze până ce i-am priceput mesajul.
Dap, ați ghicit, biroul a fost pregătit special pentru pozat, de obicei e plin de foi scrise de mână, desene, căni de cafea, stilouri, carioci, firimituri, notițe și câte și mai câte.
La ghivece simpatice merg stropitori simpatice
Bineînțeles că la terarii și ghivece hazlii era musai să am și stropitori haioase. Pentru grădina de-afară am tucan:
Iar pentru plantele de interior am un elefănțel:
Iată-l aici în acțiune, dând apă verzișoarelor din șoricar:
Btw, șoricarul a stat toată vara afară, abia când s-a făcut frig-frig l-am adus în casă. Acum stă foarte fericit pe biroul meu lângă hipopotamul care ține stiloul preferat.
Război pufoșenii – plăntuțe
Apoi s-a pornit război pufos, să știți, aici în Biroul de Pluș. Rafturile erau domeniul pufoșeniilor, însă după ce plăntuțele în ghivece simpatice au început să se înmulțească au cerut loc la lumină. Doar câteva pufoșenii au rămas la locul lor, celelalte s-au mutat printre, pe, sub și după cărți.
Din fericire pentru corpul de bibliotecă de lângă fereastră nu s-a dat nici o bătălie, s-a găsit ușor loc și pentru o maimuță și o veveriță:
Și mă opresc aici. Ce ziceți, vă plac plăntuțele, ghivecele și stropitorile mele? Ah, uitam să vă arăt câteva care stau pe pervazul ferestrei de la bucătărie:
Mai e cineva pe aici care are pasiune pentru ghivece simpatice?
super cool, K.J.! Și mie îmi place să am plăntuțe pe lîngă mine, dar pe unele le cam omor de prea multă grijă :(. În general însă, supraviețuiesc în ciuda mea :D. Tu însă ești expertă!
Hihi, mulțumesc pentru compliment, Stela. Sunt departe de a fi expertă, să știi. Și eu am ucis câteva plăntuțe din prea multă grijă (de obicei prea multă apă). Mai nou dacă văd că nu le merge bine caut pe net info despre ele.
Sper că tu și ai tăi sunteți bine. Mulțumesc de vizită. Cu drag 🙂