Eliza n-a găsit gângănii pișcătoare

Da, da, Hendrik de Mol a intrat la puricat, dragi pufoși. Și a ieșit cu bine, după cum veți vedea.

Nu știu cum se face, dar, acum trei ani, n-am apucat să vă spun despre una dintre cele mai drăguțe recenzii pentru primul volum din Aventurile lui Hendrik de Mol, Planeta de Aur. Era pe vremea când publicam de unul singur și vindeam cărțile din magazinul meu online. De când cu pufoșii de la Editura Univers, nu mai am bătaie de cap cu vânzările. Timpul câștigat îl folosesc pentru scris, evident.

Eliza, de la Cărți la puricat, a fost una dintre cele care a avut curajul (că nu pot să-i zic altfel, haha) să cumpere Planeta de Aur direct de la mine. Îmi aduc aminte că au fost probleme cu Poșta Română –  o poveste întreagă numai despre cum a ajuns pachetul la ea. În fine, odată ajunsă cartea în noua căsuță, plușurile Elizei s-au adunat cu toate în jurul ei, curioase nevoie mare, după cum vedeți în imaginea de mai jos.

În sfârșit, după bătălii pufoase, a reușit și Eliza să citească aventura. Dragi pufoși, ne-a scris o recenzie nemaipomenită. Doar câteva rânduri:

În momentul în care am început povestea mă confruntam cu niște evenimente ce apăruseră în viața mea, motiv pentru care lipsa de timp îmi punea piedică ori de câte ori încercam să mă afund mai mult în această aventură. La un moment dat însă, povestea m-a captivat atât de mult încât m-a revendicat cu totul, iar cărțile mele de studiu pentru serviciu – care până atunci fuseseră prioritare – au trecut brusc pe locul doi. Pur și simplu n-am mai putut lăsa ”Planeta de Aur” din mână până ce n-am încheiat ultima filă.

Dacă vreți să aflați cum a plecat Eliza în aventură, pe cine a mai întâlnit pe Planeta de Pluș și ce a mai învățat din întâmplări, puteți să citiți restul recenziei pe blogul ei.

După trei ani

La trei ani distanță de la lectura primului volum, Eliza l-a citit și pe al doilea, Hendrik de Mol și Planeta de Jad.

…iată că dintre cele peste 300 de cărticele care așteaptă cuminți pe rafturile bibliotecii mele, doar una a reușit să-mi atragă atenția astfel încât să mă și pun pe treabă. Cu burta pe carte, cum s-ar zice. Sau cu cartea pe burtă, luați-o cum vreți. Pe genunchi în metrou, plimbată de acasă la serviciu și înapoi, înghiontită în geanta-mi doldora de zeci de lucrușoare și ușor ciufulită la un colțișor, cărticica mea verde nu s-a plâns nicidecum. Ba chiar și-acum, șade pe birou zâmbind și așteptând răbdătoare să spun lumii ce cred despre ea.

Ce să vă mai spun? După ce-am citit cu toții restul recenziei, s-a pus de o super-petrecere în Biroul de Pluș. Bucurie mare, mai ales că Eliza ne-a anunțat că a început selecția pufoșeniilor pentru Frăția de Pluș, proiectul readus recent la viață de către tartorul pufos, Knopf (care s-a scuzat că a avut o perioadă foarte încărcată și prea puțin timp pentru chestii distractive).

Pe mine m-a uns la suflet toată recenzia, dar în mod special:

Cu sinceritate trebuie să recunosc că rar am întâlnit povești atât de originale precum cea a lui Hendrik. Sunt mare devoratoare de cărți pentru copii și totodată fan Hayao Miyazaki, ceea ce mă face să am un simț critic destul de dezvoltat, comparând pe cei mai buni dintre cei mai buni.

Da, dragii mei, mi-a crescut inima de pluș de bucurie.

Dragă Eliza, mii de mulțumiri pufoase pentru cuvintele bune. Sper să ne vedem cândva pe Planeta de Pluș.

Ce ziceți dragilor de recenziile Elizei? Cum să nu mă bucur, nu-i așa?