Hendrik de Mol și Editura Univers

Posted on
Hendrik de Mol pleacă la Editura Univers

Hendrik de Mol pleacă la Editura Univers

Hendrik de Mol pleacă la Editura Univers
Hendrik de Mol pleacă la Editura Univers

Iuhuuu! Iuhuuuu! Iuhuuu, dragi pufoși! Ce bucurie!

Avem o veste grozavă: Planeta de Aur va apărea la Editura Univers! Cărțile cu Aventurile lui Hendrik de Mol vor fi de găsit (în sfârșit!) în magazinele de carte din România! Iuhuuuu! Bineînțeles că o să vă rugăm pufos să ne trimiteți fotografii când le veți vedea în librării, fiindcă noi suntem aici, în țara morilor de vânt, scriind de zor la volumul următor din serie.

Cum de s-a întâmplat? Pufoșii de la Editura Univers au organizat în vara acestui an un concurs de manuscrise. Knopf a primit mai multe email-uri de la prieteni pufoși cu sugestia de a participa. M-a convins și pe mine. Am trimis. Am câștigat. Am avut norocul și fericirea să fim cei aleși la categoria carte pentru copii (aici este anunțul pufos de pe site-ul editurii). Iuhuuu!

Și vă mai spun ceva nou: ne-am gândit să-l scoatem din întuneric (la propriu și la figurat) pe bietul Hendrik și să numim volumele Hendrik de Mol și Planeta de Aur, Hendrik de Mol și Planeta de Jad și Hendrik de Mol și (probabil) Planeta de Chihlimbar. Deocamdată apare primul volum din serie, urmat de celelalte de îndată ce sunt gata.

Knopf a ținut să pun aici imaginea cu săriturile sale de la Externsteine, unde am fost în vacanță toamna asta, adăugând:

– Vezi că pietrele acelea sunt magice? Tot timpul cât am sărit m-am gândit doar la concurs!

Ce noroc cu ursul meu de pluș, nu-i așa?

Iuhuuu!

21 Comments

  1. Luana says:

    Fac parte din concurenta “spulberata” la concursul Editurii Univers. 😛

    Vreau sa te felicit din suflet pentru castigarea concursului; din ce am citit, se pare ca meriti cu prisosinta. Abia astept sa citesc si eu cartea!

    Ma bucur de asemenea ca te-am descoperit si am descoperit si blogul tau cu ocazia asta, am petrecut ceva vreme pe aici azi. Pari un ursulet de plus foarte simpatic si de treaba, mi-au placut mult si articolele tale despre d’ale scrisului, voi reveni de cate ori voi avea ocazia.

    M-ai inspirat sa imi promit sa ma ocup si eu serios de treaba asta cu site-ul, blogul, promovare, marketing (chiar daca duc lipsa acuta de timp liber,of!); imi dau seama ca merita efortul.

    As vorbi cu Mariuca, vrajitoarea din lumea mea, sa te ajute cu problema ta; dar mi-e teama ca daca te transforma la loc in ursulet de plus te intorci inapoi pe Planeta de Plus. Cine ne va mai povesti atunci toate aventurile prin care trece Hendrik? 🙂

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Haha, mulțumim pufos pentru cuvintele frumoase, Luana! Ne bucurăm mult să te cunoaștem.

      Mulțumesc și pentru timpul petrecut citind blogul meu – sper să fi găsit inspirație pentru planurile tale 🙂

      Vai de blana și de mustățile mele! Cum să nu mă recomanzi Măriucăi? Doar nu sunt vrăjitoarele astea de găsit pe toate drumurile… Promit pufos să scriu în continuare aventuri de pe Planeta de Pluș! Pe urechile mele pufoase (cu care mă mândresc!)! Zău! Acuma scriu volumul doi și acuși-acuși mă apuc și de volumul trei – toate cu aventuri pufoase 🙂

    2. K.J. Mecklenfeld says:

      Vaaaai, abia acum am realizat: „faci parte din concurența spulberată”? Ai participat și tu la concursul de la Univers? Dacă scrii, sunt tare curios să te citesc – sunt puțini confrați activi pe Internet (m-aș bucura eu să fie mai mulți, dar nu știu pe unde sunt) – dacă ai un bârlog literar, te rog spune-mi unde este de găsit. Vin în vizită virtuală pufoasă cât de curând și aduc și comentarii pufoase la pachet 🙂

      1. Luana says:

        Daaaaa, am participat si eu. Consider insa ca nu a fost un esec (total) pentru ca mi-au intredeschis o alta portita care cu putin noroc se va deschide de tot.

        Nu am inca un barlog literar pe Internet – de aceea spuneam ca m-ai inspirat sa iau in serios treaba asta. E in constructie barlogul meu, promit sa te invit la inaugurare. 🙂 Planuit este de multa vreme, din pacate am un serviciu “de toata ziua” foarte solicitant, si din punct de vedere al energiei, si al timpului. Dar cred ca e timpul sa pun osul la treaba si sa las la o parte mofturile astea cu “nu am timp”, “sunt prea obosita” etc.

        Am ceva experienta in ale scrisului, cand eram (mai) tanara publicam chiar in revista literara din oraselul meu natal :))… si scriam pentru oameni mari. Pe masura ce am crescut, am inceput sa gandesc povesti pentru copii, dar scrisul l-am cam lasat deoparte. Concursul de la editura Univers m-a motivat sa pun si pe hartie una dintre aceste povesti… Si m-a facut sa imi dau seama ca asta vreau sa fac in continuare sau cel putin sa devina o parte importanta din viata mea.

        Cum feedback-ul a fost pozitiv, chiar daca nu am castigat concursul, lucrez acum la a ma disciplina, la a incerca sa sa scriu zilnic chiar si cateva minute, la a gasi timp pentru scris oricat as fi de obosita si/sau stresata, la a studia cu ce se mananca marketingul si promovarea in mediul virtual… Povestile sunt in capul meu, trebuie doar sa le scot de acolo, asa ca de inspiratie si proiecte nu duc deocamdata lipsa, din fericire.

        Asadar, iti voi trimite o invitatie pufoasa de indata ce barlogul meu va fi pregatit pentru a primi oaspeti. Pana atunci, poate o conving pe Mariuca a mea sa te ajute. E cam apriga din fire si vrajile ii cam ies pe dos, dar e fata buna. :))

        1. K.J. Mecklenfeld says:

          Ah, grozav! Mă bucur să aud. Aștept cu interes să vizitez bârlogul literar, cu atât mai mult cu cât va fi vorba despre povești pentru copii. Seară bună și pe curând! Și spor la treabă 🙂

  2. Tina says:

    Felicitari!

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Mulțumim, mulțumim! 🙂

  3. Stela Calin says:

    Hm, poate la anu’ cînd vin în Ro Univers va fi publicat deja Aventurile si o s-o cumpar si io. Abia astept!

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Grozav! Mulțumesc! Și eu abia aștept să o citești, Sper să îți placă.
      Mulțumiri pentru vizită și comentariu, Stela 🙂

  4. Eliza says:

    Felicitari!!! Asteptam pufoasa trilogie! 😉
    Se stie ca avem deja plushulete-spion in toate librariile, asa ca vestea circula cu mult mai repede 🙂

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Iuhuu! Mulțumim, Eliza!
      Zău? Plușulete-spion sună interesant! Îmi pare tare bine să aud că vă bucurați de ideea de trilogie (pufoasă)! Planeta de Jad este gata curând, iar al treilea volum cât de repede 🙂

  5. cateceva desprecc says:

    Felicitări! Îmi imaginez că dacă eu sunt fericit, voi, acolo, în biroul de pluș, sunteți super entuziasmați. Să ne spui de cum afli ceva noutați, cum ar fi cine va ilustra povestea, dar să nu ni le spui chiar pe toate, că face bine un pic de mister la cartea omului 🙂

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Haha, de acord cu misterul! Chiar nu știu încă cine va face ilustrația, dar atunci când va fi stabilit veți fi primii care veți afla.
      Mulțumesc pentru felicitări, Daniel! Ai ghicit, este bucurie mare aici 🙂

  6. Ionela Colors says:

    Felicitari si mult succes pe mai departe!

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Mulțumim frumos 🙂

  7. Ema Cojocaru says:

    Ce fain! 😀 De când am auzit vestea, am un zâmbet uriaș – ce bine ar fi ca fiecare zi să înceapă cu câte o veste bună! 😀 Bravo, KJ, Knopf și toată gașca pufoasă din Biroul de Plush! Cu siguranță vom trimite poze când vom găsi cartea în librării. Eu una sunt foarte curioasă cum va fi coperta. 🙂
    (Nu-mi explic de ce sunt așa de bucuroasă, că doar nu e cartea mea. :)) Dar se pare că, fără să-mi dau seama, m-am atașat de personaje și de autor! :D)

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Mulțumiri Ema! Pentru tot, nu numai pentru recenzia ta nemaipomenită pe care o avem înrămată. Și noi ne-am atașat pufos de tine, așa că ne bucurăm că este reciproc 🙂
      Nu știu încă nimic despre copertă. Vom vedea. Vin cu vești când am noutăți.
      Iuhuuuu!

  8. Simona says:

    Wohoooo!! Ce vești pufos de minunate!!! Multe felicitări!! 😀 Ne bucurăm să auzim că va apărea cartea în România. Când apare cartea ar fi o perioadă numai bună pentru a reciti-o!
    Ce fain se învârtea Knopf în aer. Simțea el deja un motiv de bucurie!!

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Mulțumim pufos, Simona! Haha, Knopf practica Meditația Săritoare, cum îi spune el. Cât despre Externsteine, se spune că pietrele au puteri magice, de aceea e plin acolo de yoghini, flowerpoweriști și oameni care umblă desculți prin iarbă. Knopf a fost foarte impresionat de loc și a meditat mult. Na, acuma, mai știi? Pomponius l-a numit deja Ursul Mistic! Ha!

  9. Sebastian Mihail says:

    Ai spulberat pufos toată concurenţa, sunt sigur! Mă bucur nespus pentru tine şi pentru toate celelalte pluşuri din Birou (se aude pînă aici la mine cîtă gălăgie fac de bucurie!). Aştept detalii despre data de apariţie în librării. Ar fi frumos ca de Crăciun cît mai mulţi copii să-l cunoască pe Hendrik. ;))

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Mulțumim, Sebastian! Pluș party!
      Se plănuiește sfțrșitul lui noiembrie dar rămâne să vedem dacă este posibil. Ar fi grozav să prindem Crăciunul, bineînțeles. Spun când știu sigur 🙂

Pufoșii se dau în vânt după comentarii

%d blogeri au apreciat: