La vrajitoare

Posted on
Casa vrajitoarei

Cu Knopf, la vrajitoare

Casa vrajitoarei
Casa vrajitoarei

Sunt momente în care, din șef, devin asistentul lui Knopf, cel care este responsabilul cu relații publice al Biroului de Pluș.

Vedeți casa de mai sus? Așa cum vă uitați voi, exact așa m-am uitat și eu, adică de dinafară. Să nu vă vină să credeți (mie nu mi-a venit), Knopf m-a pus să îl aduc cu mașina la casa vrăjitoarei Walpurga, undeva în cețurile munților Vosgi (iar adresa a dispărut misterios din sistemul GPS al mașinii după ce ne-am reîntors la civilizație), și m-a lăsat să aștept afară!

– Dar vreau să merg și eu cu tine! am protestat eu, strigând după Knopf care o pornise deja săltăreț spre casa vrăjitoarei. Vreau să cunosc și eu o vrăjitoare adevărată de pe Pământ!

Speranța mea era că Walpurga ar putea să mă ajute să scutur vraja care mă ține legat de Pământ (voi știți cu toții, nu-i așa?, că eu sunt un urs de pluș, născut pe minunata Planetă de Pluș, și nevoit să îmi duc zilele, aici, cu voi pământenii, până voi reuși să desfac vraja nenorocitului aceluia de vrăjitor).

Însă Knopf mi-a tăiat orice cale:

– NU, zise el răspicat.

– De ce? am întrebat eu.

– Fiindcă ești în pericol să fii mâncat, zise Knopf.

M-am liniștit dintr-o dată și am întrebat precaut:

– Mâncat? De către cine?

Knopf spuse serios:

– Vrăjitoarea asta are pasiunea animalelor ciudate. Păianjeni uriași, scorpioni mari cât un crocodil, șopârlele acelea uriașe și veninoase, am uitat cum le zice…

– Varani de Komodo, am zis eu, la curent cu toate viețuitoarele bine de evitat pe Pământ.

– Da, spuse Knopf, varani și câțiva dragoni pitici dar scuipători de foc, toate sunt animale de casă ale Walpurgei. Cu ce crezi tu că le hrănește, hm? întrebă Knopf ironic. Sunt sigur că Walpurga este mai mult decât bucuroasă să facă economie la banii dați pe produsele congelate pe care le cumpără de la supermarket. Ești sigur că vrei să mergi cu mine? mă întrebă el cu ironie.

Am ezitat. Una este să fii urs de pluș și să te lupți cu microbii pirați și alta este să fii om și să fii aruncat drept pradă unui grup de animale flămânde și doritoare de carne proaspătă.

Am oftat.

– Bine, am spus spăsit. Dar poți tu să o întrebi tu pentru mine, nu-i așa? Dacă Walpurga are vreun leac pentru vraja care mă ține om. Vrei să o întrebi? am spus plin de speranță.

Knopf dădu din labă și spuse:

– Nu îți promit nimic.

Apoi se întoarse pe labe și intră în casa vrăjitoarei.

Vreți să știți cât am așteptat? Trei ore! Însă a meritat. Knopf a vorbit cu Walpurga despre vraja mea și am ceva speranțe acum! Doar că îmi trebuie trei sferturi de kilogram de sânge de Tyrannosaurus Rex, trei pene din coadă de Archaeopteryx și trei ochi de pasăre dodo (ca să enumăr numai trei dintre ingredientele poțiunii de care am nevoie) și gata, scăp de vrajă!

0 Comments

Pufoșii se dau în vânt după comentarii