Spune-mi care-s cărțile tale preferate ca să-ți spun cine ești

carti preferate kjmecklenfeld
Cărți preferate – K.J. Mecklenfeld

Vorbeam cu cineva mai zilele trecute despre cărți preferate.

Am citit mii de cărți. Nu pot să spun că am doar o singură carte preferată, am mai multe. Trei, mai exact, încă din vremea copilăriei, iar de curând s-a mai adăugat încă una. Patru. Aș vrea să pot spune: X este numărul unu dar, asta e, toate sunt pe primul loc pentru mine.

Va să zică, în nici o ordine:

Hobbitul
Alice în Țara Minunilor
Vântul prin sălcii

și, noul venit,

Harry Potter.

Mă uitam în bibliotecă și constatam că am câteva rafturi numai cu diferite ediții, în felurite limbi, ale cărților mai sus menționate. Toate citite, să fim înțeleși, că e română, engleză sau olandeză.

Spune preferința mai sus menționată ceva despre cartea pe care am scris-o? Nu știu. Rămâne să decideți voi, cititorii mei. Însă am ca o bănuială că, fără să vreau, se simte influența tuturor în aventurile scrise de mine. Fără să fiu conștient, evident.

Am convingerea că, noi fiind cu toții reverberații ale strămoșilor noștri, mințile noastre emit nu numai ideile moștenite din familie (să-i zicem „cultură”) dar și reverberații ale ideilor din cărțile citite de noi și, implicit, ale celor care au scris cărțile, scriitorii. Mai simplu spus: ai citit o carte, mintea ta s-a scăldat, ai vrut sau nu, în marea de idei (să-i zicem „temă”) conținută în carte. Iar mintea ta va reverbera, într-un fel sau altul, la un moment dat, o parte din acele idei. Vrei sau nu :-).

Spun cărțile preferate cine ești? Sunt convins de asta! Păi, uitați-vă la mine: mi-s un urs de pluș, trăind într-un birou de pluș împreună cu alte plușuri, practic ceva magie, plec ocazional pe Planeta de Pluș și am experiență cu dragoni. Eh?

  • Share on:

Dacă vreți să stăm de vorbă: