Site icon K.J. Mecklenfeld

Planeta de Aur pe raftul lui Daniel

Planeta de Aur in biblioteca lui Daniel

Hehei! Ce ne mai bucurăm să primim fotografii de la cititorii noștri!

Daniel (Bumbaru, de astă dată, ca să îl deosebim de celălalt Daniel, Afloarei) ne-a trimis ieri seară o fotografie cu a sa carte Planeta de Aur. După cum vedeți în imagine, și precum ne-a spus Daniel însuși, cartea noastră este la mare cinste în biblioteca sa.

– Uite! strigă entuziasmat Knopf. Hobbitul! Și Lordul Inelelor! Si George Martin și Stephen King! Ooooo!

Am roșit, fiind modest din fire(le de mohair).

– Stai încet, pufosule, l-am domolit eu. Asta e biblioteca băiatului. Unde voiai să pună cartea?

– Putea să o arunce în coșul de gunoi. Sau sub pat. Sau undeva unde să nu o vadă nimeni, spuse Knopf oleacă ironic. Dar nu este în nici unul dintre acele locuri, zise el arătând demonstrativ cu laba spre ecranul calculatorului, ci pe un raft din biblioteca sa. Ba mai mult, te-a pus în companie măiastră! Nu e Tolkien unul din favoriții tăi?

– Ba da, da, errrr, ai dreptate, am zis și eu de colo încă roșind, dar bucuros nevoie mare.

– Ca să nu mai zicem și că ai primit de la el un rating de 5 stele pe Goodreads! Mai lasă și tu modestia la o parte și bucură-te în voie, zise Knopf.

Are dreptate, pufosul! Așa am să fac. Sunt bucuros și vreau să vă fac și pe voi părtași la bucuria mea!

Iuhuu!

Mii de mulțumiri, Daniel!

Daniel a promis că va scrie și o recenzie, așa că, responsabilul PR al Biroului de Pluș, Knopf, îi ține blogul sub observație. Vă anunțăm cât de curând este gata!

Un sfârșit de săptămână minunat vă dorim, de aici, din Biroul de Pluș!

Exit mobile version