Cea mai frumoasă carte citită în ultimul an

Ce mai ziceți voi, dragi pufoși? Eu am mai scris o carte – asta dacă vă întrebați pe unde am fost în ultimele patru luni și de ce nu mi-am mai arătat plușul pe rețelele sociale – dar sper să nu dezamăgesc multă lume spunând că nu e vorba despre cel de-al treilea volum din Aventurile lui Hendrik de Mol. Dacă îl așteptați cu nerăbdare, nu mai e mult, lucrez la el acum și sper să îl dau gata până în vară.

Una dintre puținele lecturi din ultimul an a fost The Murderer’s Ape de Jakob Wegelius. Haideți să vă spun ceva amuzant legat de ea. Cartea a apărut tradusă în engleză în 2017. Mi-a plăcut imediat coperta, de cum am văzut-o, însă titlul m-a ținut la depărtare. Ce carte pentru copii (mai mărișori, zic eu, peste 12 ani) mai e și aceea în care personajul principal este o gorilă care aparține unui ucigaș? Mda, mi-am zis, n-o iau. Și ca mine cred că și-au spus mulți alții. Fiindcă ce părinte își dorește să cumpere sau să dea cadou unui copil o carte cu un asemenea titlu, nu? Dar asta e doar părerea mea, cum spuneam și pe Goodreads unde i-am dat cinci steluțe.

Lăsând la o parte titlul, cartea este grozavă. Da, dragi pufoși, grozavă. N-am mai citit de multă vreme una care să mă încânte atât de mult. Mi-a adus aminte de cărțile lui Jules Verne, pe care le devoram în copilărie. Știți colecția aceea cartonată cu ilustrații litografiate? Primul volum era O călătorie spre centrul Pământului, îmi aduc aminte și acum. Așteptam cu nerăbdare să ajung la paginile cu ilustrații la care rămâneam pierdut, visând cu ochii deschiși.

Cum de m-am hotărât totuși să cumpăr cartea cu titlu teribil? Am văzut-o pe Instagram în contul cuiva ale cărui gusturi coincid cu ale mele. Vorbea foarte laudativ. M-am dus pe Amazon, am descărcat fragmentul gratuit și am vrut să citesc. Am vrut, am zis bine, dar n-am reușit pentru că erau doar ilustrații. Aici a fost al doilea lucru pe care l-aș fi făcut altfel: aș fi pus totuși și câteva pagini scrise, nu doar ilustrațiile de la începutul cărții. Vocea autorului, sau a traducătorului din suedeză mai bine zis, Peter Graves, este minunată. Doar cu ilustrațiile de la începutul cărții și fără text aș fi putut foarte ușor decide să nu o cumpăr. Am mai fost dezamăgit de cărți excelent ilustrate la care mureai de plictiseală, precum The Doldrums a lui Nick Gannon. Un lucru interesant: ilustrațiile sunt ale autorului, Jakob Wegelius. Mare noroc pe el să își poată ilustra singur cărțile.

Din fericire mi-am învins temerile și bine am făcut. Așa după cum am spus și în titlu, s-a dovedit a fi cea mai frumoasă carte din ultimul an.

Ca de obicei, nu vă spun despre ce este vorba. Știți că nu-mi pierd vremea să recomand o carte dacă nu mi se pare cu adevărat minunată. Vă arăt doar coperta și câteva ilustrații și vă las să decideți.

Cartea începe cu ilustrații, personajele principale. Da, mi-au plăcut imediat, dar abia după ce am intrat în acțiune m-am reîntors la ele ca să le studiez – plăcere suplimentară de cititor :-). Să vă mai spun și că am citit-o încet, dar nu din cauză că era plicticoasă, ci pentru că am vrut să mă delectez mai multă vreme. Am visat frumos multe nopți datorită ei – mulțumesc, Jakob și Peter!

Și ca să închei, are și hărți. Nu se poate să fie o carte de aventuri faină fără hărți, nu-i așa? Sunt două, pe câte două pagini, frumos colorate, la începutul și la sfârșitul cărții.

Așa că, după ce n-am cumpărat-o doi ani de zile, acum este una dintre cele mai frumoase cărți din biblioteca mea. Ursuleț cititor fericit :-).

Voi cu ce vă mai lăudați? Ce-ați mai scris? Ce-ați mai citit?