Toamnă olandeză
Nu v-ați mirat, dragi pufoși, nu-i așa? Nu am dispărut, ci scriu, de zor, continuarea aventurilor lui Hendrik de Mol. Am trecut deja de jumătatea volumului al doilea, și, dacă totul decurge normal, îl dau gata până la sfârșitul lunii noiembrie. Primul manuscris, adicătelea. Apoi urmează al doilea, apoi al treilea, și așa mai departe, până mă declar mulțumit de forma finală. Din fericire, cu acest manuscris îmi va fi mai ușor, pentru că va trece și prin corecturile de la editură – un ochi avizat este întotdeauna de preferat, am scris mai devreme despre aceasta.
Nu știu cum sunt alții, dar eu, când scriu o carte, nu mai am timp și energie pentru altceva. Singurul lucru pe care îl mai fac – și îl fac pentru că este, împreună cu plimbarea sau alergarea, o relaxare pentru mine – este să fotografiez.
Anul acesta, spre deosebire de țărișoara noastră, unde au avut loc atât de multe evenimente neașteptate și cu urmări tragice, aici, în Olanda, am avut o toamnă frumoasă și liniștită. Numai bună pentru fotografii.
Aici sunt frunzele încă verzi, deși au început să apară culorile toamnei:
Covorul de frunze a fost minunat! Ne-am târâit picioarele cât am putut, și eu și Knopf:
Am plecat la plimbare, dragi pufoși. Îmi iau o pauză de Fb, dar voi fi de găsit pe email, Ig și Tw. Duminică liniștită vă doresc! A photo posted by K.J. Mecklenfeld (@kjmecklenfeld) on
Am prins și puțină ceață în colțul acesta de pădure – clădirea care se vede este un grajd…
Ursul de lemn a dorit să meargă și el cu noi într-una din zile. Abia l-am scos din meditație…
Autumn meditation #woodenbear A photo posted by K.J. Mecklenfeld (@kjmecklenfeld) on
Knopf mi-a spus să-i fac o fotografie cu fundul în sus. M-am executat:
Unul dintre locurile preferate de plimbare și fotografiat este. bineînțeles, ca oriunde în Olanda, la margine de apă. Ce mai culori, nu-i așa?
Dutch autumn #teddybear A photo posted by K.J. Mecklenfeld (@kjmecklenfeld) on
Și, înainte să ajungem acasă, la apus, ne-am oprit să ne bucurăm de ultimul soare, ca întotdeauna când avem ocazia:
O toamnă (mai) liniștită vă dorim!

