Toamnă olandeză
Nu v-ați mirat, dragi pufoși, nu-i așa? Nu am dispărut, ci scriu, de zor, continuarea aventurilor lui Hendrik de Mol. Am trecut deja de jumătatea volumului al doilea, și, dacă totul decurge normal, îl dau gata până la sfârșitul lunii noiembrie. Primul manuscris, adicătelea. Apoi urmează al doilea, apoi al treilea, și așa mai departe, până mă declar mulțumit de forma finală. Din fericire, cu acest manuscris îmi va fi mai ușor, pentru că va trece și prin corecturile de la editură – un ochi avizat este întotdeauna de preferat, am scris mai devreme despre aceasta.
Nu știu cum sunt alții, dar eu, când scriu o carte, nu mai am timp și energie pentru altceva. Singurul lucru pe care îl mai fac – și îl fac pentru că este, împreună cu plimbarea sau alergarea, o relaxare pentru mine – este să fotografiez.
Anul acesta, spre deosebire de țărișoara noastră, unde au avut loc atât de multe evenimente neașteptate și cu urmări tragice, aici, în Olanda, am avut o toamnă frumoasă și liniștită. Numai bună pentru fotografii.
Aici sunt frunzele încă verzi, deși au început să apară culorile toamnei:
Covorul de frunze a fost minunat! Ne-am târâit picioarele cât am putut, și eu și Knopf:
Am plecat la plimbare, dragi pufoși. Îmi iau o pauză de Fb, dar voi fi de găsit pe email, Ig și Tw. Duminică liniștită vă doresc! A photo posted by K.J. Mecklenfeld (@kjmecklenfeld) on
Am prins și puțină ceață în colțul acesta de pădure – clădirea care se vede este un grajd…
Ursul de lemn a dorit să meargă și el cu noi într-una din zile. Abia l-am scos din meditație…
Autumn meditation #woodenbear A photo posted by K.J. Mecklenfeld (@kjmecklenfeld) on
Knopf mi-a spus să-i fac o fotografie cu fundul în sus. M-am executat:
Unul dintre locurile preferate de plimbare și fotografiat este. bineînțeles, ca oriunde în Olanda, la margine de apă. Ce mai culori, nu-i așa?
Dutch autumn #teddybear A photo posted by K.J. Mecklenfeld (@kjmecklenfeld) on
Și, înainte să ajungem acasă, la apus, ne-am oprit să ne bucurăm de ultimul soare, ca întotdeauna când avem ocazia:
O toamnă (mai) liniștită vă dorim!
Mie îmi place prima fotografie, e tare de poveste, ba mi se pare că am zărit în partea dreaptă, jos, sub frunza aceea ruginie, scufia unui spiriduș de pădure, sigur aduna bureți pentru a-i pune la uscat, se știe doar că spiridușii se dau în vânt după bureți uscați pe care să-i ronțăie iarna la gura sobiței lor încălzite cu rădăcină de lemn dulce… ce să mai, culori tare frumoase ne-ai propus! Mulțumesc și spor la scris !
Mulțumesc frumos de vizită și comentariu, Daniel! Ai văzut bine spiridușul – e musai să le știi obiceiurile ca să îi recunoști, iar tu ești specialist 🙂
Mă bucur că ți-au plăcut culorile de toamnă. Am avut noroc de o toamnă liniștită. Anul trecut, dacă îmi aduc aminte bine, am avut parte de niște furtuni care au zburătăcit toate frunzele de toamnă din copaci de pe când erau abia îngălbenite. Am făcut eu ceva fotografii, dar nu așa faine ca anul ăsta. Eh, un an așa, altul altfel. Ca viața. Spor la treabă și salutări pufoase și la Domnul Iepure Raș.
🙂
Ce peisaje superbe 🙂 Abia aștept să vină sărbătorile de iarnă și, evident, să citesc Planeta de aur 😀
Mulțumim! Sper să îți placă. Aștept cu nerăbdare să aud părerea ta 🙂
Ce locuri superbe! Mai ales pădurea din a doua poză, ay ay ay… Ca să nu mai spun de penultima, cea cu lacul…
Gînduri bune din „ţărişoară” şi spor la scris, îţi ţin pumnii!
Îmbrăţişări.
Mulțumim, mulțumim, Sebastian! Da, este plăcut să te plimbi aici, numai să fie și vremea bună. De multe ori este tare întunecat și umed. Dar, asta este, nu putem să le avem pe toate 🙂
Scrisul merge binișor, mulțumesc de încurajări. Tot este bună și vreme asta rea la ceva – te îmbie la scris!
Îmbrățișări și ție de la tot colectivul pufos și succes cu proiectele tale!