La revedere, ursuleț!

Posted on
La revedere, ursuleț!
K.J. Mecklenfeld

Mecklenfeld, K de la Cristina, J de la Ioana

Hehei, bine v-am găsit, drăguților. A venit și ziua în care am decis să spun La revedere, ursuleț! Iată-mă așadar cu articolul despre mine în formă umană. Da, da, nu am uitat, am scotocit prin arhive și am găsit fotografii vechi, inclusiv de pe vremea când eram copil, așa cum am promis.

Înainte de toate, e musai să explic de ce K.J. Mecklenfeld. Ah, ce-am mai suferit în timpul școlii! Cam pe când mă nășteam eu, începuse să fie la modă să dai copiilor două prenume. Mama mea a găsit că numele de familie al tatălui meu nu-i tocmai scurt și că un al doilea prenume lângă Cristina ar fi lungit prea mult toată afacerea.

Ei, uite că acum, dacă tot a fost să fie decizia mea, am avut ocazia să repar această nedreptate și mi-am luat încă un prenume: Ioana. Cristina și Ioana pe limba neerlandeză sunt Kristina și Johanna, așa că a ieșit K de la Cristina și J de la Ioana. Și Mecklenfeld, numele soțului meu, pentru că e mai ușor de pronunțat pentru olandezi.

De la Ieși

Da, m-am născut, am copilărit și am crescut în Iași, orașul lui Ion Creangă și al lui Mihail Sadoveanu. De copil mi s-a părut perfect normal să îți duci viața scriind povești, iar Bojdeuca e în continuare idealul meu de casă de scriitor. Nu la fel gândea și mama mea, care era de părere că orice meserie care avea legătură cu creativitatea – muzician, scriitor, pictor, actor – era o cale sigură de a deveni cerșetor sau muritor de foame (ceea ce, ca idee, nu era prea departe de adevăr pe vremea comunismului).

N-am devenit scriitoare datorită mamei, dar datorită ei am fost și voi fi întotdeauna o cititoare avidă. Una dintre cele mai vii amintiri ale mele din copilărie este cea din ziua în care m-a luat pentru prima dată cu ea la biblioteca unde lucra. Nu am să uit niciodată liniștea și răcoarea care pluteau între rafturile uriașe care ajungeau până în tavan și mirosul cărților legate în piele, rânduite frumos una lângă alta. Biblioteca aceea a fost și este în continuare ideea mea de paradis.

Și apoi, pe lângă Creangă, Sadoveanu și mama, o mare influență au avut și bunicii mei dinspre partea tatălui, amândoi învățători de meserie, oameni iubitori de cărți. Iată o fotografie din ziua nunții lor:

Bunicii mei
Bunicii mei învățători

N-am fost șoim al patriei, încă nu fuseseră introduși, eram cu toții copii normali, cu uniforme albastru-deschis, apretate și călcate frumos, și fundă roșie la gât. Ca să vedeți că am fost întotdeauna moțată, iată o fotografie de la grădiniță în care mă dădeam artistă, cum spunea tatăl meu:

La grădiniță spunând o poezie
Spuneam o poezie despre cele 5 degete

Am găsit recent și o fotografie din timpul liceului:

în liceu
La liceul Mihail Sadoveanu

Și liceul se chema tot Mihail Sadoveanu pe vremea aceea – acum e Colegiul Național – așa că nu e de mirare că am crescut respectând scriitorii și visând să devin unul dintre ei într-o zi, nu-i așa?

Și apoi am crescut

Ei da, am crescut, dar am refuzat cu încăpățânare să părăsesc pentru totdeauna cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Faptul că scriu cărți pentru copii face cu siguranță parte din acest refuz de a lăsa cu totul în urmă copilul din mine. Ca să vedeți că nu mint, uitați o fotografie cu mine ca adult serios (zău că m-am străduit să fiu serioasă, zău!):

Făceam selfie de dinainte să fie la modă
Făceam selfie de dinainte să fie la modă

Daaa, și după ce, ca tot omul cu scaun la cap în vremea comunismului, am studiat o facultate tehnică, mai pe la mijlocul vieții am ajuns în Olanda, unde m-am îndrăgostit iremediabil de Marea Nordului, alături de care am rămas. Cred că s-a întâmplat din cauza faptului că am o slăbiciune pentru mări. Încă pe când eram în România îmi lipsea Marea Neagră (de care nu o să mă dezdrăgostesc niciodată, știu sigur), și duceam, ca adult, lipsa vacanțelor de vară din fiecare an de la Mamaia sau Neptun de pe vremea când eram copil.

Cu mama și bunicul în Constanța
Cu mama și bunicul în Constanța. Am binoclu, vedeți?

La fel cum am o slăbiciune pentru mări, am una și pentru munți. Mi-au lipsit întotdeauna Carpații, era musai să mă duc măcar o dată pe an la Brașov, orașul mamei mele, la Dorna sau la Sibiu. Undeva unde să fie mulți brazi și miros de munte.

Mare și munte în partea asta de lume

Aici în Olanda pot să mă duc doar la mare. De fiecare dată când pot, o zbughesc pe insula mea favorită de la Marea Nordului, Schiermonnikoog.

Marea Nordului
Marea Nordului pe insula Schiermonnikoog

Cu munții e un pic mai complicat, dar am noroc de partenerul meu de viață, Jos (prescurtare de la Johannes, se pronunță Ios, ca de la Iosif), care e și el înnebunit după munți, în special după Alpi:

Jos și Alpii
Jos bucurându-se de Alpi

Ce mai fac în afară de scris cărți pentru copii? Îmi place mult să fotografiez și să biciclesc. Și să mă plimb prin păduri.

Merg cu bicicleta pe oriunde
Mă dau în vânt după biciclit pe aici prin Westerwolde

Eu zic că acum v-ați făcut o idee mai bună despre cine sunt, așa că am să închei cu o fotografie cu noi trei (vaaai, am uitat să vă spun despre câinele nostru ciobănesc olandez, Totoro):

Noi trei
Noi trei la un castel din Germania, care aduce cu Palatul Culturii din Iași

Super-veste!

Ah, și era cât pe ce să uit să vă spun o super-noutate, deși o să scriu curând un articol separat despre asta pentru că e mult prea important: mi se publică o carte pentru copii la fantastica editură Humanitas Junior! Yeeeee! Mistere, magie și dragoni, atât vă zic! Revin curând cu detalii.

Ei? Știați cine sunt în formă umană? Sau e o mare surpriză? 🙂

11 Comments

  1. K.J. Mecklenfeld, despre „Cartea Miracolelor” | Citeşte-mă! / Citeşte, mă! says:

    […] mai multe despre K.J. Mecklenfeld, pe site-ul său, kjmecklenfeld.nl, sau pe […]

  2. gabriela says:

    Eu nu mai zic nimic. Bine ai venit si te rog sa te pregatesti sa primesti celebritatea asa cum se cuvine! eu sunt acolo cu tine.

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Haha, mulțumesc pufos pentru cuvintele de încurajare. Am să te caut pentru susținere când nu mai pot de atâta celebritate 🙂

  3. Ema says:

    Haha, eu chiar m-am bucurat că părinții nu mi-au pus două prenume, sunt foarte mulțumită cu unul singur. 😀
    Tare mă bucur că am aflat cine se ascundea sub acest misterios pseudonim, deși pentru mine vei rămâne întotdeauna KJ. Chiar dacă secretele au farmecul lor, parcă tot mai fain e să poți pune un chip lângă un nume, cum bine spune Stela.
    Îmi place mult fotografia de la Constanța, mulțumim că ne-ai împărtășit toate aceste povești din viața ta!
    Am și eu o curiozitate: papagalul stă cumva pe ochelarii tăi? Și e viu sau împăiat? :))
    A, și așteptăm cu mare curiozitate noua carte cu dragoni!

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Toate prietenele mele bune aveau câte două prenume și mie mi se părea că sună atât de faaaain – Ioana-Mădălina, Laura-Lăcrămioara, Anca-Laura – față de un simplu Cristina. Dar am reparat nedreptatea, acum am și eu două, hihi.
      Mulțumesc pentru vizită și comentariu, Ema. Papagalul era împăiat, dacă te uiți bine la gheare vezi că sunt din sârmă :-).

  4. Anca says:

    Cât de frumos scrii draga Cristina . Și ce frumoase istorisiri. Foarte mult mi-a plăcut să revăd pozele tale dragi.
    Iti doresc mult succes in continuare, prietena mea celebra.

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Mulțumesc pentru cuvintele bune, drăguța mea. Mă bucur că ți-a plăcut.
      Celebră? Haha – mersic!
      Te îmbrățișez 🙂

  5. Stela says:

    Ce fain articol K.J.! Și ce încîntată sînt să pot pune un chip lîngă numele tău! Foarte frumoase fotografiile, foarte interesantă biografia, mișto ochelarii 😀 !

    Baftă mare cu noua ta carte! Dacă-i cu dragoni e pentru mine sigur!

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Bună seara, Stela. Mulțumesc frumos. Mă bucur că ți-a plăcut articolașul meu.
      Ochelarii i-am luat cu 5 euro dintr-un magazinaș din Tecklenburg într-o zi de vară când nu aveam nicio pereche la mine. S-au dovedit a fi atât de faini încât i-am purtat câteva veri. Nici că am mai găsit unii la fel :-(.
      Vaaaaai, și ție îți plac cărțile cu dragoni? Hihi. Sper să-ți placă de Orlando. Zic secret: e mare mâncăcios. Dau de știre când apare cartea (posibil la pre-comandă dacă toate merg bine). Toate bune, drăguța mea!

  6. Simina says:

    Vaaaaiii și OMG!!! Ce entuziasmată am fost când am văzut articolul shareuit pe fb. Iar acum sunt și mai și!!! Ce istorii frumoase, KJ. Mor după poza cu bunicii tăi și după cea cu little you artistă. Și cea „serioasă” cu papagalul, evident 🙂

    Așa am rămas și eu după ce am pus piciorul prima dată în biblioteca școlii de la țară – mi se părea paradisul. Deși indiscutabil nu se poate compara cu biblioteca de la Iași despre care povestești tu. Dar ce să zic, probabil cărțile fac paradis din orice, chiar și din sala aia prăfuită și dezordonată unde am scotocit după cărți tot gimnaziul 🙂

    Pfff ce priveliști aveți voi prin Olanda! Eu bântui și instagramul, așa că-s la curent cu locurile pe unde te plimbi (bălesc după toate pozele cu păduri în ceață sau poduri de lemn) alături de Totoro.

    Ce good vibes mi-a dat tot articolul, și poza cu voi trei de la sfârșiiit!!! Wholesome. Ești o frumoasă și o minunată, KJ! Abia abia abia aștept noua carte. Am văzut (pe fb cred?) ilustrația pentru copertă. Dragoooooni? Toamna asta știu ce citesc – eventual sub un nuc bătrân, înconjurată de frunze uscate. Te îmbrățișeeeez tot pufos, că la vremea de aici nu mi-ar strica vreo două rânduri de blană :))

    P.S. sor-mea a făcut ochii maaari și i-a dat vreo 2 minute cu „WOOOOOOW SIMINA WOOOW!!!” (recunosc, am zis și eu wow, deși ceva mai temperat) și despre carte zice că știa ea că e cu dragoni. Din câte-mi amintesc a presupus că e vorba de zâne când i-am arătat articolul trecut, cu anunțul inițial, dar ce să spun acum, continui să am încredere în intuiția ei, că poate apar și zâne, cine știe 🙂

    1. K.J. Mecklenfeld says:

      Hihi, mulțumesc pufos pentru emailul simpatic, Simina. Mă bucur că ți-au plăcut fotografiile – chiar m-am întrebat o bună bucată de vreme dacă nu cumva tot articolul e prea personal.
      Cartea nu e cu zâne, asta-i sigur. Cu dragoni da, cu magie da și cu multe mistere. Abia aștept să o citești și să-ți aud părerea. Am emoții mai ceva ca la prima mea carte publicată, hihi.
      (S-a întâmplat ceva ciudat, nu am primit email care să mă înștiințeze despre comentariul tău. Încerc să dau de urma problemei, altfel trebuie să stau cu ochii pe site).
      Toate bune și ne auzim online ca de obicei. Îmbrățișări pufoase 🙂

Pufoșii se dau în vânt după comentarii

%d blogeri au apreciat: