Filmele lui Hayao Miyazaki

Nici măcar pe Wikipedia informația despre Hayao Miyazaki nu e tradusă în română, așa că nu am să vă întreb dacă știți cine este Hayao Miyazaki sau dacă ați văzut vreunul dintre fantasticele lui filme de animație.

Cine este Hayao Miyazaki? Doar cel mai mare creator de filme de animație din toate timpurile.
Nu am de gând să traduc biografia lui de pe Wikipedia, ci am să menționez doar câteva aspecte relevante.
Hayao Miyazaki este japonez get-beget. La momentul la care scriu eu acest articol are 73 de ani și, cu toate că este retras semi-oficial din 2000, lucrează 6 zile pe săptămână, 10 ore pe zi, la masa de desen și lansează filme de animație senzaționale unul după altul. Un lucru important: tatăl lui a fost directorul firmei Miyazaki Airplanes și Hayao a fost de mic fascinat de zbor și avioane, lucru vizibil în majoritatea filmelor lui.
După ce am văzut pentru prima dată un film de Miyazaki (era vorba despre Spirited Away) am devenit fan, deși nu m-am dat în vânt niciodată după animația japoneză (cu o mică excepție, legată, culmea, tot de Miyazaki, despre care vă spun mai târziu). După ce am văzut Castelul Mișcător al lui Howl am devenit fan convins. Iar după Porco Rosso și Vecinul meu Totoro l-am decretat pe Miyazaki genial. Da, știu, este un calificativ greu de dat cuiva, dar în cazul lui Miyazaki îl dau fără nici o rezervă. Este alături de Leonardo da Vinci, Van Gogh sau Walt Disney, toți oameni născuți cu un talent fantastic și care au și muncit din greu, fiind răsplătiți cu glorie eternă.
Tinerețea lui Miyazaki
Miyazaki a știut de mic că dorea să devină animator. Cumpăra și citea benzi desenate și se gândea să devină creator de manga. După ce a văzut primul film anime color de lung metraj, Legenda Marelui Șarpe Alb, a știut cu siguranță că aceasta este calea pe care dorește să o urmeze. Apoi a mers la universitate și și-a luat diploma în științe politice și economie. Ha!
O perioadă destul de lungă Miyazaki a lucrat în echipă, la seriale de animație de tipul Heidi sau Lupin al III-lea. Și acum revin la mica excepție de care spuneam mai sus: este vorba despre serialul pentru copii Heidi, fetița munților. Vă mai aduceți aminte de seria de animație japoneză despre fetița orfană care este dusă la teribilul bunic ce trăiește împreună cu uriașul câine Saint Bernard undeva în Alpi? Nu mai știu exact când a rulat în România, dar a fost cândva pe la sfârșitul anilor 1970. Ei bine, Miyazaki a făcut parte din echipa care a creat seria inspirată de cartea scrisă de Johanna Spyri.

Îmi aduc aminte perfect cum fugeam de afară în casă, să nu cumva să pierd episodul următor. Chiar dacă eram doar copil, am fost de pe atunci fascinat de arta lui de a spune o poveste.
Filmele de animație ale lui Hayao Miyazaki în ordine cronologică:
- 1979 – Castelul lui Cagliostro este o aventură a personajului creat de Miyazaki, Lupin al III-lea. Este primul film regizat integral de Miyazaki. Îl recomand de văzut. Este distractiv (și promite clar) și vă veți distra văzând un James Bond japonez.

Fapt interesant: în 1981 Miyazaki ajunge în vizită la Studiourile Disney iar John Lasseter, pe acea vreme simplu animator, după ce vede Castelul lui Cagliostro, devine fan pe viață al lui Miyazaki. După succesul firmei Pixar, Lasseter se folosește de influența pe care o are ca să promoveze în lumea vestică arta lui Miyazaki. Frumos, nu?

Este o aventură SF care introduce multe dintre temele favorite ale lui Miyazaki, precum ecologismul, feminismul, pacifismul sau impactul oamenilor asupra mediului. Și, să nu uităm, prezent ca mai întotdeauna în filmele ulterioare, fascinația vieții lui: zborul.

O civilizație pierdută, aflată nu tocmai pe Pământ dar nici chiar în spațiu. Aventuri cu pirați zburători cu personalități neașteptate.

Eh? Ia să vă văd cum faceți un film fără personaj negativ la care să nu adoarmă oamenii în scaune. Nu ai cum să te plictisești la Totoro, nici tu ca adult, nici copiii tăi orice vârste or avea ei.


Acțiunea se petrece în zona Mării Adriatice, iar filmul este de fapt o poveste de dragoste.

Eh? Încă nu sunteți curioși?



Miyazaki reușește să te facă să gândești la subiect fără să sune moralizator, ba, chiar dimpotrivă, e distractiv.



Imaginile castelului mișcător creat de Miyazaki nu le veți uita niciodată.


Nu este un film pentru copii, deși copiii pot să îl vadă, precum toate filmele făcute de Miya-san (cum este numit de prietenii săi), ci, aș zice, este un film pentru adulții care vor să crească mari.
Arta lui Hayao Miyazaki
La un moment dat am devenit curios despre felul în care a evoluat arta lui Miyazaki. Am cumpărat toate filmele lui, chiar și cele de început, mai obscure, de genul Panda! Go, Panda! (un precursor al lui Totoro), am citit toate cărțile și am văzut toate documentarele despre Miyazaki. Studiind creațiile lui Miyazaki de la începuturi și până la ultimul lui film, am remarcat o evoluție clară. Spre deosebire de Lasseter care a pornit bine cu Toy Story și a continuat și mai bine cu Up, dar care în ultimii ani face compromisuri majore (Cars, Planes, Wreck-it Ralph etc), Miyazaki a menținut o creștere constantă atât a calității animației cât și a mesajului transmis. The Wind Rises este un film complex – da, vorbesc despre un film de animație – care îți dă bine de gândit.
Am să revin cu o continuare pe tema anime fiindcă mai sunt câteva filme ale lui Miyazaki pe care vreau să le menționez (colaborări) și, în mod cert vreau să vă spun și despre partenerul în studioul Ghibli și concurentul în același timp al lui Miyazaki, Isao Takahata, un alt mare realizator de povești animate.
Pentru cei care doresc să afle mai multe despre felul în care lucrează Miyazaki, viața și părerile lui despre artă, societate și muncă, recomand o carte: Starting Point 1979-1996 și un documentar: The Kingdom of Dreams and Madness, ultimul lansat anul trecut, iar dvd-ul anul acesta. Nu știu cum sunteți voi, dar eu am fost întotdeauna fascinat de metodele de lucru ale cuiva pe care îl admir. Fie că este un scriitor, un animator, un regizor, un pictor sau un sculptor (chiar și un bucătar, dacă este fundamental un artist – vezi Jiro Dreams of Sushi), dacă e posibil mă strecor și eu pe undeva să ascult și să văd cum anume se produc minuni. Nu v-ați dori să îl vedeți pe Leonardo da Vinci la lucru? Eu da.
În ce ordine să le vedeți
Dacă ar fi să aranjez filmele lui Miyazaki în ordinea în care ar fi bine de văzut pentru un adult care nu a văzut niciodată un film al lui, iată o listă:
- aș zice să începeți cu Spirited Away, ca fiind cel mai accesibil pentru noi europenii – accesibil se referă la cultura japonezilor, atât de diferită de cele ale noastre, europenii
- Castelul mișcător al lui Howl
- Laputa, castelul din nori
- Porco Rosso
Dacă le vedeți pe acestea veți deveni cu siguranță fani Miyazaki și veți dori să le vedeți și pe celelalte :-).

Ca să nu închei folosind doar cuvântul fan pentru Miyazaki, spun că Miyazaki este precum bunicul cel înțelept care îți citește povești lângă foc, orice vârstă ai avea tu, copilul care îl ascultă.
Notă mai 2018: am reușit să adun o listă de 100 de filme de animație pentru copii. Miyazaki este favoritul, bineînțeles.
Ați auzit de Hayao Miyazaki? Ați văzut vreun film Ghibli? Cum vi s-a părut?
Mie imi plac toate filmele lui Miyazaki. L-am descoperit intamplator in Chihiro (Spirited Away) intr-un FNAC in Madrid cautand filme de desene animate pentru copiii mei prin 2005. Pe coperta DVDului scria „realizatorul serialului Heidi” pe care eu l-am adorat, si marturisesc ca de asta am cumparat filmul. E adevarat ca scria ca primise Oscar-ul, Ursul de Aur la Berlin si altele, dar m-a atras referinta la Heidi :).
De atunci si copiii si eu suntem fani inconditionali. Ni se pare genial, avem toata filmografia acasa si de fapt, din cauza lui, copiii mei s-au apucat sa studieze japoneza. Acum singura care mai continua si are un nivel mediu deja e fata mea mai mare (20 de ani). Continuam sa fim fascinati de Miyazaki si de lumile magice create de el. Ii admiram si pe colaboratori, desigur, si cred ca ne va fi deja greu sa ne mai scoatem microbul din sange 🙂 – vom fi fani pana la sfarsitul vietii, in mod sigur.
Ne simtim uneori un pic singuri pentru ca in Romania aproape nimeni nu-l cunoaste, nici nu au rulat filmele lui pe la cinematografe, nici nu se vand DVDurile, din pacate. Pe cine intrebi, habar nu au.
Ce sa zic, ai dreptate, un geniu. Il adoram.
Heeei, Rosina, mulțumesc mult pentru comentariu. Uite că mă faci să nu mă mai simt așa de singur în fascinația mea pentru creațiile lui Miyazaki. Recunosc, i-am văzut filmele de nenumărate ori, nu numai din motive de relaxare, ci și profesional vorbind. M-a fascinat în primul rând felul lui de a spune o poveste fără acest etern conflict pe care îl găsești în toate filmele epocii noastre.
Nu va mai trece mult până să devină popular și în România, sunt sigur – nu sunt mulți creatori de animație de calitate în lumea asta, iar Miyazaki este cel mai grozav dintre toți.
Chiar, ți-a plăcut The Wind Rises?
Am vazut Spirited away chiar anul acesta. Mi s-a parut cam ciudat si nu pentru copii, dar mi-a placut. M-ai facut curioasa. O sa incerc sa gasesc documentarul si Wind rises.
Bună, Diana. Mă bucur că te-am făcut curioasă. The Wind Rises este un film magnific. Sunt foarte curios ce părere ai să ai. Aș zice să încerci să vezi și Castelul Mișcător al lui Howl, poate chiar înainte de The Wind Rises. Este greu să descrii în cuvinte imaginile create de Miyazaki. Cel mai bine este să te așezi în fața televizorului, cu o ceașcă de ceai și ceva de ronțăit, și să trăiești povestea spusă atât de bine prin intermediul imaginilor animate. Mulțumesc tare mult pentru vizită și comentariu 🙂
am vazut cam pe toate in afara de lupin, cat returns si wind rises. Nu ma omor cu anime, Miyazaki si cele facute pe stilul lui sunt singurele care imi plac, dar animatiile disney par mai putin decat impresionante dupa ce vizionezi cateva din filmele pe care le-ai prezentat mai sus.
Ar mai fi de amintit From Up on Poppy Hill, scenariul scris de Hayao si regizat de fi-su.
Multumesc pentru comentariu, Alin. 100% de acord cu felul in care restul desenelor animate par palide prin comparatie. Deh, s-a dus saracul Disney si nu i-a luat inca nimeni locul pe partea aceea de planeta.
Da, ca si The Secret World of Arrietty, From Up on Poppy Hill este colaborare, de aceea l-am lasat pentru postarea urmatoare. Mie mi-a placut si Tales from Earthsea, facut de fiul sau, Goro, desi Miyazaki insusi zice ca nu a fost grozav. Eu cred ca Miyazaki este perfectionist si de aceea o persoana dificila in general, cu atat mai mult ca tata. Sunt sigur ca Goro a avut ceva de tras cu el. Stiu eu daca te ajuta sa iti fie parintele foarte exigent in loc sa te sustina no matter what? Mda.
Castelul lui Cagliostro e fain. Pune-l pe lista, ai sa te distrezi cu el, chiar daca e mai usurel. The Cat Returns este bun si el, parca mai „pentru fete” cumva, dar bun, fara indoiala. Iar Wind Rises este senzational. Precum Grave of the fireflies, ramai pe ganduri multe zile dupa ce il vezi (eu am ramas, adicatelea, si mi-am propus sa il mai vad curand inca o data, asa cum fac cu toate filmele care imi plac si despre care stiu ca nu am inteles chiar tot ce voia autorul sa spuna).
Mi-s nefericit ca le-am vazut pe toate ale lui Miyazaki, sa fiu sincer. Imi place Takahata (scriu curand si despre el) si am mai descoperit niste serii anime, unele chiar senzationale, precum Full Metal Alchimist (daca nu l-ai vazut e musai!) dar in ultima vreme nu mai am nimic pe lista de asteptare. Ai cumva ceva sugestii pentru mine?
Ai uitat The Secret World of Arrietty. Nu asa senzational, sa fiu sincera.
Hehei, Gabi. Multumesc de vizita, inainte de toate! Sper ca sunteti cu totii bine 🙂
Nu, nu l-am uitat, l-am lasat pentru mai tarziu. Nici mie nu mi-a placut foarte mult dar este totusi mana lui Miyazaki la mijloc, chiar daca a fost doar ca sustinator al unui nou talent. Aveti oleaca de rabdare cu mine, scriu si continuarea zilele astea 🙂