Și-un pahar de Grasă de Cotnari

Grasă de Cotnari

Ăsta-i chiar ultimul lucru pe care-l mai arăt/spun înainte să dezvălui titlul ultimei cărți pe care am scris-o și pe care încă o corectez. Așa cum un personaj are o mașină de scris Corona – așa, de-a dracului, de pandemie – și toată lumea mănâncă brânzoaice, personajului principal i-am dat o slăbiciune pentru Grasa de Cotnari. Fiindcă e vinul meu preferat dintotdeauna? Yep. Și fiindcă are valoare sentimentală? Iar yep. Am pentru totdeauna vie în minte amintirea lichidului de culoarea aurului cu gust de miere, gutui și migdale. Dar de ce un vin musai din anul 1989? Asta chiar nu vă mai spun, o să găsiți în carte explicația – asta dacă o să vrea să mi-o publice vreo editură, haha.

Grasp de Cotnari – 1989

De dor de Bucovina

Acțiunea se petrece în România, undeva prin Bucovina, și tot scriind m-a apucat dorul de toate celea. Întâi mi-am făcut damblaua cu brânzoaicele, apoi cea cu Grasa de Cotnari după cum vedeți.

Grasă de Cotnari, vin de colecție
Grasă de Cotnari, vin de colecție

Munții și pădurile n-am cum să le aduc în Olanda, așa că după ce termin și ultima revizie mă întorc la scris cărți pentru copii, continuarea aventurilor începute în Cartea Miracolelor care a apărut anul trecut în vară la Humanitas Junior. Măcar așa nu mai visez Ceahlăul, drumurile de munte și pădurile de brazi, o dau pe dragoni, biblioteci fantastice și magie :-).

  • Share on:

One Comment, RSS

  1. Stela

    He, he mi-ai trezit o mulțime de amintiri! Între timp nu mai beau vinuri dulci, dar Grasa de Cotnari era cîndva preferata mea!

Dacă vreți să stăm de vorbă:

%d blogeri au apreciat: