Sau ai nevoie de un editor profesionist?
Mă refer aici la editarea unei cărți, dragi pufoși.
Bineînțeles că toți putem edita ceea ce scriem. Până la un punct, se pare.
Gramatical, e un pic mai ușor. Regulile gramaticale se pot învăța. Nu i se mai taie nimănui capul pentru câteva virgule puse greșit, în condițiile în care majoritatea textelor publicate pe Internet (și chiar unele cărți tipărite de edituri serioase, după cum ne-a ajuns pe la urechile pufoase) suferă de asta, dacă nu și de greșeli mult mai grave.
Cât despre restul editării unei cărți, nu mai spun. Nici vorbă să fie simplu! Cu cât mai lungă cartea, cu atât mai dificilă editarea.
O prietenă îmi scria mai zilele trecute într-un email că probabil este imposibil să fii propriul tau editor (profesionist). A folosit alte cuvinte, dar acesta era mesajul.
Am trecut peste propoziție și apoi am constatat că ideea îmi rămăsese agățată de mintea mea de pluș și nici că se dădea dusă.
De ce, credeți voi?
Corectez zilele astea Planeta de Aur. Da, este corecția de după un an. În imagine vedeți comisia pufoasă care a aprobat prima variantă a manuscrisului cărtii mele. Mă uitam că până și coperta era diferită – alesesem inițial desenul lui Mattias și abia după jumătate de an (de re-scrieri și corecturi) l-am ales pe cel făcut de Viktorija, desenul cu Berend si Hendrik.
Dragi pufoși, vă spun sincer, mi-am pus lăbuțele în cap de câte greșeli am găsit! Acum! Greșeli pe care nici eu si nici cele mai multe zeci de persoane care au citit cartea de test nu le-am văzut?/le-am sărit?/ nu le-am „auzit”? acum un an. Cum de s-a întâmplat? Nu știu, zău. Au fost atât de multe corecturi, de nici nu le mai știu numărul. Singurul lucru pe care îl stiu cu siguranță este că sufar de verb la sfârșit de propoziție, boală care mi se trage de la gramatica limbii olandeze. Câteodată nu mai sesizez când formulez incorect o propoziție. Chiar dacă schimb ordinea cuvintelor, nu întotdeauna mai pot spune care dintre ele este cea care sună bine pentru un român vorbitor nativ.
[Cu ocazia acestui mic articol mulțumesc pufos tuturor celor care au trecut peste greșelile întâlnite în „Planeta de Aur” și au citit povestea întreagă, precum și celor care, în ciuda imperfecțiunilor cărții, ne-au scris recenzii grozav de bune. Mii de mulțumiri pentru răbdare și înțelegere, dragi pufoși!]
Și am ajuns și la întrebarea din titlu: oare este posibil să fii propriul tău editor, sau este nevoie de o editare profesionistă a cărții pe care tocmai ai terminat-o de scris? Voi ce părere aveți?
Of, da, chiar sunt multe greșeli, ăsta-i adevărul, dar faptul că toată lumea a trecut peste ele și s-a bucurat de cartea ta arată cât de captivantă și de faină este povestea lui Hendrik. Dacă ar fi fost o carte slabă și neatractivă, cu siguranță greșelile ar fi atârnat ca niște pietre de moară. Oricum, fiind un autor self-published, ai avut circumstanțe atenuante. 🙂
Cred că poți să fii propriul tău editor dacă ai deja gramatica în sânge și lucrezi în domenii care au legătură cu scrisul – de exemplu, cartea traducătoarei Antoaneta Ralian nu a avut nici o greșeală, din câte mi-am dat eu seama. Cineva care scrie în mod obișnuit și eventual trăiește din asta poate fi propriul editor – însă tot timpul scapă câte ceva, chiar și litere inversate din grabă la tastatură, așa că o altă pereche de ochi „avizați” este imperios necesară. Adevărul este că greșelile distrag atenția de la lectură și asta nu este de dorit.
O cititoare extrem de simpatică mi-a trimis câteva greșeli găsite în postările mele – unele dintre ele erau recitite și corectate de curând, dar tot mi-a scăpat câte ceva! Și nu vrei să știi ce dileme am de fiecare dată când scriu un text, pentru că ori am uitat unele reguli gramaticale, ori scriu greșit unele cuvinte, ori sunt chestii pe care nu le-am știut niciodată!
A – și desenul lui Mattias este foarte frumos, dar mi se pare că se potrivește mai bine cel actual.
Ce dragutza esti tu, Ema, sa vorbesti asa frumos despre Planeta de Aur! Multumesc frumos! Ma bucur ca ti-au placut aventurile lui Hendrik si ca ai putut trece peste greselile de editare 🙂
Eu am inceput sa am asa ca o banuiala ca oricine scrie are nevoie de un ochi extra, oricat ar fi de avizat – inclusiv ceea ce spui tu despre greselile din postarile tale sustine banuiala mea. Pentru ca daca te lasi dus de inspiratie nu mai acorzi aceeasi atentie gramaticii sau ortografiei (daca ai vedea cum arata textul meu brut te-ai speria probabil, haha – pe alocuri este atat de plin de greseli incat este enervant de-a dreptul sa-l corectez!). Iar daca mai ai si restul de marketing de facut de unul singur mintea ta este din nou in alta parte. Si uite asa, zic eu, este nevoie mai intotdeauna de cineva din afara care sa citeasca „la rece”. By the way, nu am gasit niciodata vreo greseala in postarile tale, haha 🙂
Da, ai dreptate cu desenul. Mi-a placut mult desenul lui Mattias din care m-am inspirat ca sa creez nava Wilhelminei dar mi s-a parut ca este prea departe de personajul principal al cartii. Am primit critici la imaginea de pe coperta actuala – faptul ca nu reiese ca este o carte plina de actiune (este statica, mi s-a spus, cand de fapt povestea este foarte dinamica). Am retinut ideea dar deocamdata nu vreau sa fac schimbari majore. Doar corectura 🙂
Eu te invidiez pentru organizare, KJ (cu admirație, nu în sensul răutăcios). Și pentru strategia de promovare a cărții, care a dat roade. 🙂
Mda, este clar nevoie de încă o pereche de ochi, sper să faci rost de ea.
Acum, na, părerile vor fi împărțite mereu – știi doar povestea lui Nastratin Hogea cu cuptorul. Mie mi se pare că reflectă tare bine categoria de vârstă căreia i se adresează cartea, plus că ajută la vizualizarea personajului. Dar, pentru următoarea ediție (care sper să apară odată! Mă refer la cea oficială, hihi), poate găsești o copertă mai sugestivă pentru subiect.
Pe lîngă ce au scris ceilalţi – lucruri bine argumentate – aş mai adăuga şi eu două lucruri:
1. Cînd visul unui proiect este mare şi încăpăţînarea autorului e pe măsură, cred că poate reuşi şi singur, fără editor (şi mă gîndesc aici la un exemplu de carte care întîi a fost o povestire pe blog şi care ulterior a dărîmat toate recordurie în UK la vînzări, devenind bestseller internaţional – a se reţine că nu doresc să fac o comparaţie între genurile literare, vreau doar să rămînem la ideea de editare prin propriile forţe);
2. Pe de altă parte, am citit că au început să apară alternative, iar una dintre ele o reprezintă platformele de crowdfunding, cu ajutorul cărora autorii pot strînge bani pentru a scrie o întreagă carte sau doar pentru a plăti un editor profesionist (cazul nostru de aici).
1. UK si US sunt doua cazuri aparte, zic eu. Vreau sa spun ca vorbitorii de limba engleza, atat cititorii cat si cei din industria publicistica, sunt o categorie aparte. Dezvolt, daca este careva curios 🙂
2. Interesant. Ma intreb daca platformele romanesti au ceva succes (ultima data cand dadusem o raita pe acolo cam bateau vanturile virtuale pe site-urile lor). Am sa mai arunc un ochi, multumesc de sfat. Cat despre editorii profesionisti romani, trebuie inca sa apara. La un search simplu pe Google nu apar decat cei de fotografie 🙁
La pct. 1 sunt total de acord cu tine. La pct. 2 în niciun caz nu mi-a trecut prin minte să mă gîndesc la o platformă românească. Şi nici la editori profesionişti români nu m-am gîndit; cred mai degrabă că ei sunt prinşi în structurile mai clasice ale jobului lor şi nu „cască” gura pe net pe astfel de platforme. :)) Din păcate…
Ma bucur ca esti de acord cu mine la punctul 1. Sincer sa fiu, mi-as dori sa avem si noi ca romani aceeasi „acoperire” precum vorbitorii de limba engleza.
La punctul 2, eram sigur ca te referi la cei de limba romana. Hm. Motivat de comentariul tau am mai dat o raita pe platformele de crowdfunding romanesti. Le-am gasit la fel de anemice ca si data trecuta. Dar am gasit pe una mai recenta proiectul de banda desenata dupa Abatia lui Dan Dobos (http://www.wearehere.ro/p/abatia-banda-desenata) care a strans 2000 din cei 5000 de euro necesari. Un succes partial, i-as spune, avand in vedere cat de multi oameni stau totusi in spatele proiectului. Mai trebuie sa treaca ceva vreme pana sa prinda si la noi crowdfunding-ul 🙂
Eu am început să citesc Planeta de Aur cu creionul în mână, adăugând, ștergând și corectând, după caz. La un moment dat am renunțat, ca să pot să mă bucur cum trebuie de poveste (asta pentru că ai zis că zeci de persoane nu au observat greșelile în urmă cu un an). Îți trebuie un editor profesionist, dacă vrei să faci o treabă serioasă. Și în traduceri se procedează la fel: altă pereche de ochi verifică traducerea la sfârșit, ca să se asigure că traducătorului nu i-a scăpat ceva.
Daaaa, tu si cu Van Firescul (https://razvanvanfirescu.wordpress.com/2014/10/10/planeta-de-aur-de-kj-mecklenfeld-despre-placerea-de-a-citi-o-carte-scrisa-pe-cont-propriu/) care a si spus ca am nevoie de un editor profesionist, asa este! Da, aveti dreptate amandoi si acum sunt si convins de asta (inainte doar banuiam ca aveti dreptate, nu stiam cu certitudine). Asa vom face, sa traiti! Multumesc pentru vizita si comentariu 🙂
Păi spor la treabă și succes! 🙂
Este foarte greu sa ne putem corecta (profesionist) propriile scrieri. Cred ca mai intalnisem cate o greseala pe ici, pe colo in Planeta de Aur insa nu mi-au sarit in evidenta (cum patisem la unele carti de prin Romania). In momentul cand tinzi spre „perfectiune” si iti recorectezi munca (de orice tip ar fi ea) este imposibil sa nu gasesti greseli sau sa sesizezi anumite lipsuri. 🙂 Eu cred ca pufosenia din Planeta de Aur este cu mult peste unele carti citite de mine.
Spor la corecturi!! >:D< Sa fie intr-un ceas pufos!
„Cate o greseala pe ici, pe colo” este foarte generos spus, haha. Iar cu perfectiunea, ai dreptate. Asa cum imi place sa citesc carti „perfecte”, tot asa tind spre „perfectiunea” propriei mele carti. Stiu ca povestea vine pe primul loc si ca fara ea poti sa ai cea mai perfecta carte din toate fiindca nu conteaza, insa povestea se formeaza din cuvinte. O expresie gresit aleasa, o virgula pusa aiurea sau niste ghilimele uitate sunt precum gropile dintr-un drum – ajungi la destinatie dar experienta nu este aceeasi cu cea a drumului perfect asfaltat.
Multumesc pentru complimentul final – mai grozav de atata nu puteai sa mi-l spui: pufosenia cartii mele este in cantitate multumitoare. Multumiri pufoase, Simona!
Ideal ar fi sa existe si un editor si un corector. Sint de acord cu prietena ta, cred ca e imposibil sa fii propriul tau editor; un ochi si o ureche straine de text vor vedea mult mai usor ce suna prost sau nelalocul lui, verbe puse aiurea etc.
Multumesc, Lavinia. Asa e. Daca este sa fie o carte publicata printr-o editura atunci sunt amandoi necesari si prezenti, si corectorul, si editorul.
Ma intreb insa cum va fi mai departe cu cei care publica de unii singuri. In America, Anglia si partea asta de Europa treburile incep sa se aranjeze – fiind cerere exista si oferta: sunt editori profesionisti care lucreaza strict cu cei care publica independent. Tot ei fac si corectura, de obicei, fiind un one-wo/man-show. Insa in Romania nu am auzit inca de astfel de oferta (tot asa cum nu este decat un singur (sau poate doi?) agent literar pentru intreaga tara). Nici nu stiu daca un editor profesionist ar avea suficient de lucru, pe de alta parte. Interesant de vazut, oricum 🙂
Seara faina!
Uite ce idee buna de job! Poate punem de o colaborare :))
Cred ca in Romania ar functiona la scara mult mai mica si pentru ca autorii self-published sint mai putini. Cred ca editorii ar fi (sau sint deja) tot dintre cei care lucreaza cu edituri, ca un proiect freelance. Pe de alta parte, vorbind strict din pdv financiar, un autor self-published prefera sa isi editeze/corecteze singur munca, pentru ca e mai ieftin.
Ideea de a-ti edita singur cartea este buna pana la un punct (de unde si postarea asta, haha!). Daca la inceput pare ok, se dovedeste ca, oricat te-ai stradui tu si beta-reader-ii tai, fara un ochi critic de dinafara, ai scapari. Serios, am corectat si ras-corectat, am avut destui beta-reader-i (multumesc frumos!) si totusi, dupa un an, dupa cum spuneam, am gasit greseala dupa greseala. Cate una aproape pe fiecare pagina in primele capitole! Zau daca nu, nu mi-a venit a crede! Nu sunt greseli senzationale, pentru ca sunt scolit (la Pork, Scoala de Bune Maniere pentru Plushuri, ahem!) dar totusi greseli. Am avut noroc ca mai toti cititorii mei sa fie foarte intelegatori – banuiesc ca este din cauza ca au vrut sa ajute in efortul meu de a publica de unul singur. Nu stiu exact motivele tuturor dar le sunt recunoscator 🙂
Revenind – cei care publica independent fac experimente (haha!). Inca nu este nimic stabilit, este pionierat. Habar nu ai ce se va intampla si cum vor reactiona oamenii. Spre surpriza mea am avut atat de multe reactii pozitive si mi-am facut atat de multi prieteni dintre cei care au citit Planeta de Aur cum nici prin visele mele cele mai pufoase nu am visat.
INSA, una dintre cele mai importante concluzii pe care le-am tras este: daca este sa publici de unul singur este bine sa cauti un editor/corector cu care sa lucrezi. Ieftin nu este neaparat si bun. Sunt multiple solutii de colaborare, folosite deja in SUA si UK, dintre care cea mai populara este cea (folosita si cu traducatorii sau ilustratorii, de altfel) cu procent din drepturi de autor. In acest fel se selecteaza si partenerii – trebuie ca toata lumea sa fie convinsa de potentialul unui proiect pentru a se angaja, nu?
(Aha! Am retinut ideea de colaborare. Mercic. Ne auzim :-))