Alice în Țara Minunilor ilustrată de Lisbeth Zwerger
Ca tot ursulețul scriitor am și eu ilustratorii mei preferați. De multe ori neglijați pe nedrept – văd în continuare cărți tipărite în România în care numele ilustratorului nu este nici măcar menționat, darămite să fie pus pe copertă alături de scriitor (vezi cărțile din imaginea de mai jos) – personal îi consider la fel de importanți precum cel care a scris cartea pe care ei decid să o ilustreze. Una este să creezi o poveste folosind doar cuvinte și alta este să o faci folosind doar imagini, iar atunci când ambele sunt folosite cu mare măiestrie, ca în cazul lui Miyazaki, rezultă lucrări de artă, nu doar simple filme.
În imaginea de mai sus vedeți numai patru dintre cărțile mele ilustrate de către Lisbeth Zwerger. Prima din stânga sus este Vrăjitorul din Oz, pe care plănuiesc să v-o arăt cândva, apoi este Alice. Jos sunt Spărgătorul de Nuci și De Kleine Janneman, o poveste de Theodor Storm care nu știu dacă a fost tradusă în românește.
Dar astăzi este vorba doar despre Alisa.
Lisbeth Zwerger are un stil aparte. După cum știți nu îmi plac cărțile și ilustrațiile siropoase (care se găsesc din belșug în România, din păcate) și le prefer pe cele mai ciudate, iar Lisbeth Zwerger mi se potrivește de minune.
Aș fi vrut să aflu mai multe despre ea, însă nu am găsit mare lucru pe internet. Doar ceva pe Wikipedia, dar și acolo este foarte sărac articolul. Este posibil să fie o persoană foarte discretă din fire, ceea ce nu m-ar mira văzându-i stilul :-).
Ca să nu mă mai lungesc la vorbă, fiind vorba despre un ilustrator, iată imagini din Alice în Țara Minunilor, ediție olandeză din 1999, de la editura De Vier Windstreken (Cele Patru Vânturi) care este specializată în cărți ilustrate pentru copii.
Această ediție este de găsit numai la mâna a doua și la prețuri pipărate, însă pe bună dreptate. Părerea mea, ca urs de pluș scriitor ce visează să își vadă cărțile ilustrate pe gustul lui, este că, dintre toate edițiile acestei fantastice cărți (una dintre marile mele favorite, după cum vă spuneam și în lista de 100 de cărți pentru copii), cea ilustrată de Lisbeth Zwerger este cea mai aproapiată de ceea ce Lewis Carroll și-ar fi dorit.
Să exemplific. Iată pagina de titlu:
Iepurele, care nu este urecheatul ciudat și cam bocciu imaginat de Disney:
Alice și Șoarecele:
Dodo, o pasăre pe care mi-aș fi dorit să o văd (încă) în viață:
Iepurele și Șopârla:
Pisica de Cheshire, unul dintre micile desene împrăștiate prin carte:
Și închei cu scena ceaiului la Pălărier care, fie vorba între noi, arată mai puțin țicnit decât cel pe care mi l-am imaginat eu, dar expresia feței lui Alice spune totul:
Acuma, că v-ați făcut o părere despre atmosfera creată de Lisbeth Zwerger, ce părere aveți? Vi se pare prea ciudată sau potrivită cu povestea lui Carroll?