Aventurile lui Hendrik de Mol

Cărți pentru copii din seria Aventurile lui Hendrik de Mol de K.J. Mecklenfeld

Bine ați venit, dragi pufoși!

Primul volum din Aventurile lui Hendrik de Mol a fost inițial publicată de mine personal, K.J. Mecklenfeld, în februarie 2014, cu titlul Planeta de Aur. Ilustrația pentru copertă a fost desenată de către Viktorija Semjonova și îi arată pe Hendrik de Mol și Berend luând ceaiul în conacul de pluș de lângă Hamsterdam.

Planeta de Aur
Planeta de Aur – ediția publicată independent

În noiembrie 2015, drepturile de publicare ale seriei au fost achiziționate de către prestigioasa Editură Univers. Primul volum din Aventurile lui Hendrik de Mol a fost lansat la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2015.

Din data de 21 noiembrie 2015, Planeta de Aur, primul volum din seria Aventurile lui Hendrik de Mol, se găsește în librăriile românești, cu titlul Hendrik de Mol și Planeta de AurIlustrația pentru copertă a fost desenată de Marion Noireterre.

Hendrik de Mol #1
Primul volum din seria Aventurile lui Hendrik de Mol

Al doilea volum din Aventurile lui Hendrik de Mol, Hendrik de Mol și Planeta de Jad, a fost lansat la Târgul Internațional Gaudeamus 2016 și se găsește acum de cumpărat în toate magazinele de carte și librăriile online românești. Ilustrația pentru copertă a fost creată de Rasa Kaper.

Hendrik de Mol și Planeta de Jad
Hendrik de Mol și Planeta de Jad

Cel de-al treilea volum din trilogie, Hendrik de Mol și Planeta de Chihlimbar, este în lucru.

Textul care urmează este cel care a acompaniat ediția self-published din 2014, Planeta de Aur.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Planeta de Aur este primul volum din seria Aventurile lui Hendrik de Mol și este o carte de aventuri pentru copii între 9 și 99 de ani.

Mic rezumat: Hendrik de Mol nu este un băiat ca toți ceilalți. Este orfan, locuiește cu bunicul său Martinus într-un Muzeu al Jucăriilor din Olanda, nu iese niciodată din casă și nici nu merge la școală.

Într-o bună zi, bunicul Martinus, păstrătorul Celui Mai Important Secret din Universul Cunoscut, este răpit iar Hendrik este transformat într-o cârtiță de pluș, o jucărie.

Va reuși Hendrik să își învingă teama de a ieși din casă, chiar mai mult, să zboare pe Planeta de Pluș, să îl elibereze pe bunicul Martinus din mâinile fiorosului Calavera și ai săi soldați de lemn, și să se întoarcă în siguranță pe Pământ?

Datele cartii: Cartea este publicată independent (adică de mine însumi, K.J. Mecklenfeld) în februarie 2014. Are 264 de pagini, dimensiuni 21x15x2 cm și este tipărită în Olanda.

Puteti citi aici pe website primul capitol din Planeta de Aur, dacă sunteți curioși. Sau, și mai bine, puteți să vă abonați la Ultimele Noutăți din Biroul de Pluș, scrisoarea trimisă prin email o dată pe săptămână, de aici, de la noi, din Olanda. Conține ultimele noutăți despre ceea ce scriu, idei despre cum să scrii o carte, recenzii despre cărți frumoase pentru copii și aventuri cu jucăriile conlocuitoare din Biroul de Pluș.

Ce spun câțiva dintre cei care au citit cartea Planeta de Aur?

„Volumul este scris cu multă fantezie şi reuşeşte să alăture, într-un mod simpatic, evenimente istorice, răsfrînte în disputa pentru supremaţie dintre Planeta de Pluş şi Planeta de Lemn, să împrumute personaje din literatura dedicată copiilor, cu o apariţie episodică chiar a pufosului Winnie, să arunce elemente de space opera şi să le întrepătrundă cu situaţii din Toy Story sau din alte animaţii care au ca temă jocurile sau jucăriile copiilor.”

Matei Sâmihăian în Dilema Veche

„O aventură rapidă, plăcută și care nu-ți lasă clipe de respiro în lumea magică a jucăriilor de pluș. O aventură pe care nu vrei, chiar nu vrei, să o ratezi.”

Răzvan Zamfirescu pe blogul Van Fireștilor

 

„Am rămas plăcut impresionată de creativitatea, sensibilitatea și umorul lui K.J. Mecklenfeld. Lumea pe care a născocit-o este populată de personaje foarte simpatice (Peștele-Banană – bazat pe o povestire de Salinger -, Elefantul de Știință sau vrăjitoarea cu motanul ei verde), personaje negative hilare (microbii și bacteriile de pluș), elemente care m-au încântat (avioanele de pluș, casa Wilhelminei, copacii cântători) și detalii amuzante (o fetiță plantează o păpușă veche într-un ghiveci în speranța că va răsări una nouă).”

Ema Cojocaru, pe Lecturile Emei

„O carte minunată despre prietenie, familie, curaj, depășirea propriilor temeri și trăirea unor aventuri extraordinare, o carte perfectă de Crăciun și nu numai în care Binele învinge Răul printr-o serie de întâmplări ce te fac să râzi, să te emoționezi și te pun și pe gânduri. Lectură plăcută și nu uitați: aveți grijă de jucăriile voastre pentru că nu se știe când vă pot salva viața!”

Mihaela Buruiana, pe blogul Cărți și călătorii

„Nu am mai citit o poveste atât de faină de la Harry Potter încoace.”

Diana Borca, pe blogul Țara Mea Inventată

Mulțumiri: aș vrea  să vă mulțumesc din inimă dacă ați cumpărat sau veți cumpăra Planeta de Aur. Fiindcă am publicat independent, eu exist ca autor numai datorită vouă, celor care cumpărați Planeta de Aur direct de la mine. Toate cărțile comandate aici vin cu semnătura mea si ștampila cu urs a Biroului de Pluș. Sper să vă distrați citind Planeta de Aur la fel de bine cum m-am distrat eu scriind-o.

Cu salutări pufoase,

K.J. Mecklenfeld

PS  – Sunt oricând disponibil pentru o tacla virtuală pufoasă la kj.mecklenfeld@gmail.com :-).

2 thoughts on “Aventurile lui Hendrik de Mol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.