Cărți ilustrate, Ursul care aduce cartea

The Night Gardener – The Fan Brothers

O carte ilustrată minunat(ă)

The Night Gardener - The Fan Brothers
The Night Gardener – The Fan Brothers

Dragi pufoși, dacă sunteți mari amatori de cărți ilustrate, puneți neapărat The Night Gardener (Simon & Schuster) pe lista voastră.

Este de găsit cartonată sau e-book enhanced, după cum se vede pe site-ul editurii. Eu mi-am luat ediția tipărită, dar îmi pot închipui cu ușurință că cei de la S&S au făcut tot ce le-a stat în putință ca să scoată o ediție digitală bună – simt că această carte a fost nu numai scrisă și ilustrată cu mare drag, pasiune și talent, dar și că a avut un editor pe măsură de pasionat și talentat.

The Night Gardener este destinată copiilor între 4 și 8 ani. Povestea în sine este minunat de frumoasă, iar ilustrațiile sunt nemaipomenite. Cartea cu totul – copertă cartonată, supracopertă, miros de cerneală, tipăritură, text și ilustrații – îți taie respirația. Vă spun sincer, după ce am închis-o, am lăcrimat de atâta frumusețe. Este o carte perfectă. Nu i-am găsit nici măcar un defect, oricât de chițibușar am încercat să fiu. Mă bucur că mi-am cumpărat-o. Acum stă la loc de cinste printre cărțile mele preferate dintotdeauna.

Știți cât de nesuferite mi se par spoilerele (mie personal îmi strică plăcerea cititului), așa că nu vă spun mai nimic din acțiune. Este și o carte scurtă, pe de altă parte, așa cum și trebuie să fie pentru copiii până în opt ani. Vă spun doar că începe cu un băiat orfan și cu un copac al cărui frunziș a fost tăiat în formă de bufniță.

Bufnița apare și pe copertă, după cum vedeți, împreună cu băiatul. Nu se vede bine în imagine, dar vă spun eu: titlul cărții sclipește argintiu, este în relief și se asortează perfect cu verdele predominant al ilustrației copertei.

Knopf mi-a luat-o înainte cu cititul fiindcă el are mai mult timp liber decât mine. Și el este de aceeași părere: The Night Gardener este o carte nemaipomenită!

Knopd citeste The Night Gardener de The Fan Brothers
Knopd citeste The Night Gardener de frații Terry și Eric Fan

Nu știu cum sunteți voi, dar eu dau întotdeauna supracoperta la o parte. În acest caz nu am fost dezamăgit de coperta cartonată:

The Night Gardener - The Fan Brothers - coperta 1
The Night Gardener – The Fan Brothers – coperta unu

Povestea începe, de fapt, chiar de pe interiorul supracopertei, unde întâlnim eroul povestirii noastre și ni se spune că ceva MAGIC urmează să se întâmple, ceva care va schimba totul și pe toată lumea (senzațional început, nu credeți?).

The Night Gardener - The Fan Brothers - supracoperta 1 interior
The Night Gardener – The Fan Brothers – supracoperta interior

Apoi, imediat, ca să nu se irosească nici măcar o pagină, găsim detaliile cărții și ale editurii, scrise delicat și incluse în ilustrație:

The Night Gardener - The Fan Brothers - detalii carte si editura
The Night Gardener – The Fan Brothers – detalii carte și editură

Dăm pagina și găsim principalele personaje ale poveștii și, în plus, dedicația – frații Eric și Terry Fan au dedicat această carte minunată părinților lor:

The Night Gardener - The Fan Brothers - dedicatia pentru parinti
The Night Gardener – The Fan Brothers – dedicația pentru părinți

Pe pagina din dreapta avem prezentat al doilea personaj al cărții:

The Night Gardener - The Fan Brothers - detaliu al doilea personaj
The Night Gardener – The Fan Brothers – detaliu al doilea personaj

Abia apoi avem, în sfârșit, pagina de titlu. Paginile de titlu, de fapt, fiindcă este o ilustrație pe două pagini:

The Night Gardener - The Fan Brothers - pagina de titlu
The Night Gardener – The Fan Brothers – paginile de titlu

După cum vedeți, abia am ajuns la a treia pagină a cărții. Să fiu sincer, aș putea să scriu un articol numai despre copertă în sine, atât este de mult de vorbit despre arta cu care este executată această carte.

Cum spuneam, nu vreau să vă dezvălui prea mult din poveste. Chiar vă recomand să vedeți cât mai puține imagini și să citiți cât mai puține recenzii înaite de o citi voi înșivă – pentru plăcere maximă, bineînțeles. Vă voi arăta doar câteva imagini. Prima, copacul-bufniță pe care îl găsește orfanul nostru într-o bună zi:

The Night Gardener - The Fan Brothers - bufnita
The Night Gardener – The Fan Brothers – copacul-bufniță

Doi, un detaliu cu intrarea în parc:

The Night Gardener - The Fan Brothers - intrarea in parc
The Night Gardener – The Fan Brothers – intrarea în parc

Și, trei, încă un detaliu, unde puteți vedea că textul este simplu de citit sau de explicat unui copil căruia i se citește cartea:

The Night Gardener - The Fan Brothers - inca un detaliu
The Night Gardener – The Fan Brothers – încă un detaliu

Și gata, ca să nu vă stric plăcerea. Cred că v-ați făcut o idee până acum.

Am ajuns și la sfârșit, unde supracoperta la interior ni-i prezintă pe cei doi frați Fan care au scris și ilustrat The Night Gardener, Eric și Terry.

The Night Gardener - The Fan Brothers - supracoperta 4 interior
The Night Gardener – The Fan Brothers – supracoperta interior

Iar coperta patru are și ea, bineînțeles, o mică ilustrație în ton cu cea de pe prima:

The Night Gardener - The Fan Brothers - coperta 4
The Night Gardener – The Fan Brothers – coperta patru

Am să închei cu una dintre ilustrațiile pe două pagini, fiindcă tot suntem încă în iarnă:

The Night Gardener - The Fan Brothers - iarna
The Night Gardener – The Fan Brothers – iarna

Se întâmplă de multe ori ca o carte ilustrată să nu fie reușită. Sunt două motive, cred eu:

Ei, dragii mei, în cazul acestei cărți, The Night Gardener, atât povestea spusă cât și ilustrațiile sunt exemplare. Dacă adăugăm și execuția impecabilă a cărții tipărite, avem, cum vă spuneam, o carte perfectă. Zău așa :-).

Ce spuneți, dragi pufoși? Am reușit să transmit cât de minunată este această carte?

Notă mai 2017

Iată că am găsit-o tradusă și  în română, la un an distanță de când am scris eu articolul. Titlul în română este Grădinarul nopții (eu aș fi ales liniștit Grădinarul de noapte) și este apărută la Humanitas. Ați cumpărat-o cumva? Cum vi s-a părut?

 

 

 

Tagged , , ,

About K.J. Mecklenfeld

Sunt un urs de pluș, fermecat de către un vrăjitor fără inimă și nevoit să îmi trăiesc viața pe Pământ, drept om. Scriu cărți pentru copii.

View all posts by K.J. Mecklenfeld →

9 thoughts on “The Night Gardener – The Fan Brothers

  1. Mi se pare foarte faină ideea de a înlocui batista din buzunarul de la piept cu o frunză, asta zic și eu atenție la detalii… este vorba de o frunză de stejar, nu? M-ai stârnit, și acum imaginația mea încearcă să găsească o legătură între copacul tuns în formă de bufniță, grădinarul misterios și băiețel… bâjbâi după idei 🙂

    1. Ha, mă bucur să văd că ți-a dat deja de lucru 🙂
      Nu știu dacă îți plac filmele lui Miyazaki, dar această carte mi-a adus mult aminte de atmosfera magică pe care doar el reușește să o creeze. Îți spun drept că am deschis cartea și am dispărut complet în ea până am ajuns la sfârșit – minunat!
      Mulțumesc pufos de vizită 🙂

      1. Am vorbit cu tine acum ceva timp despre Miyazaki şi am văzut „The Wind Rises”, mi-a plăcut atmosfera creată, am rămas cu impresia că lucrurile sunt aşezate de ceva vreme, iar detaliile ne ajută să înţelegem mai bine ce ni se întâmplă. Cred că băieţelul va înţelege mai bine ce i se întâmplă după ce va observa că frunzele copacilor nu cad ci zboară, ele călătoresc pentru a se întoarce la anul mult mai proaspete şi verzi. Îmi imaginez un copac tuns în formă de pasăre care freamătă sub adierea vântului şi pe lângă zborul frumos se aude şi foşnetul frunzelor, un tril minunat.

        1. The Wind Rises este un film minunat, dar mai potrivit pentru adolescenți și adulți, zic eu. Este mai puțin magic decât marea majoritate a filmelor sale.
          Dacă ar fi să aleg un film al lui Miya-san care să fie mai potrivit pentru copii și să reflecte cel mai bine atmosfera din The Nigth Gardener, cred că aș alege Spirited Away, sau Whisper of The Heart pentru copii mai măricei :-).

          1. Am să încerc să le găsesc şi să le văd şi eu, sigur trebuie să fie ceva magic pentru că a fost dovedit că ursuleţii de pluş au un fler straşnic în a descoperi lucrurile frumoase 🙂 Mulţumesc !

  2. foarte frumoasa este cartea aceasta, superba. Are niste ilustratii unice si o combinatie de culori placuta. Mi-ar placea sa o detin. Cred ca se gaseste si pe bookdepository, nu? Ce frumoasa este coperta si mie imi place sa ma uit sub supra-coperta atunci cand cumpar o carte :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.