E o zi mohorâtă, ca multe altele, aici, în Olanda.

Norii stau îngrămădiți deasupra noastră de parcă ar fi curioși să vadă ce facem. Iaca, nu facem nimic deosebit, mulțumim de întrebare, poate vă mutați ‘mneavoastră oleacă mai spre Germania, să mai vedem și noi soarele.
Și fiindcă este așa de mohorât și stă să plouă, nici colegii mei din Biroul de Pluș nu sunt doritori să iasă afară din casă.

Așa am găsit Verzătura Ochioasă care reacționează la numele de Mike Wazowski, cocoțată pe o portocală, lângă fereastra spre grădină, citind din Planeta de Aur.

– Ei, ce citești de te distrezi așa de bine? l-am întrebat pe Mike care râdea cu gura până la urechi.
– Ha, ha, zise el neluându-și ochii din carte, l-a convins să zboare în spațiu într-un costum făcut dintr-o cutie de bomboane cu vișine! Auzi, bomboane cu vișine, zise el hohotind și mai abitir, mai să își piardă echilibrul de pe portocală. Mare pișicher Berend ăsta, continuă Mike.
– Ah, vă cunoașteți? am întrebat eu curios.

Chiar și eu, care îmi cunosc toți colegii din Biroul de Pluș (deși Mike preferă, nu știu din ce motive, bucătăria, unde este șeful creaturilor care își duc viața acolo) și le știu viețile și aventurile, nu știu toate poveștile. Iar dacă mai e și vorba de ursul Berend, Marele Verde, cum i se zice printre prieteni, pot să fiu sigur că e vorba de ceva interesant.

– Ăăă, da, zise Mike, ne-am întâlnit cândva pe Planeta Roboților.
– Planeta Roboților? am întrebat mirat. Ce căutați, oricum, acolo, voi doi? Tu ești de plastic, iar el de pluș.
– Era un schimb de experiență, zise Mike cam agasat, vârându-se mai bine în carte.

Total neconvins de răspunsul lui, mi-am notat în agendă să investighez dacă a spus adevărul sau nu. Știindu-i bine pe amândoi, mă aștept să fie o poveste bună de pus într-o carte.

L-am lăsat pe Mike să citească liniștit în continuare.

Parcă se mai duc norii. Or fi auzit ce le-am spus. Hmm.