Piticii din clasa a VI-a C și SuperDiriginta lor

Pachetul misterios

SuperDiriginta și piticii din clasa a VI-a C
SuperDiriginta și piticii din clasa a VI-a C

Ningea pe rupte când poștașul a sunat la ușă. Înghețat bocnă, cu țurțuri în mustață, mi-a întins pachetul frumos ambalat și mult mai mare decât mă așteptam. Știam că trebuie să vină, să fiu sincer. Nu știam ce conține, doar că sosea din România.

pachetul misterios
pachetul misterios

Plușurile conlocuitoare s-au adunat nerăbdătoare, dar s-au dezumflat când le-am spus că nu îl vom deschide decât a doua zi dimineață, după ce va sta frumos sub brad, ca orice cadou.

Noroc de Knopf (cunoscut vouă și sub numele de Tartorul Pufos) care i-a pus pe toți la locul lor și a avut grijă ca nimeni nu să nu arunce nici măcar un ochișor de sticlă înăuntru.

Knopf și pachetul misterios
Knopf și pachetul misterios

Oaspetele neașteptat

A doua zi dimineață ne-am adunat frumos cu toții în jurul bradului și am cântat, conform tradiției din Biroul de Pluș, O Tannenbaum.

Mi s-a părut mie că aud pe cineva cântând în cutie, dar mi-am zis că mi s-a năzărit. Apoi am descoperit că auzisem bine, fiindcă pachetul sălta de zor.

– E cineva în cutie, zise Daan Parmezan, șoarecele de pluș taciturn care locuiește în biblioteca din sufragerie.

– Nu se poate, spuse Knopf uimit. Ar fi spus ceva de aseară.

– Poate că e cineva foarte timid, zise sfios unul dintre ursuleții de lemn de pe comodă.

Uimit până peste poate, am desfăcut funda cu care era legat pachetul. Capacul sări cât colo, iar noi am rămas toți cu gurile căscate.

– Salutări pufoase! spuse vesel ursulețul călător.

– … am spus noi cu toții.

Martin în cutie
Martin în cutie

– Cum ai călătorit? întrebă Knopf pe fază ca întotdeauna.

 – Ce nume îi dăm? sări Moomin, știind că orice pluș care vine să locuiască cu noi primește un nume nou.

Martin, am sugerat eu. Moș Martin este numele care i se dă unui urs în România. Martin, fără moș, fiindcă acest ursuleț pare să fie tinerel.

Martin, după cum vedeți în fotografie, purta un tricou cu inscripția:

Salutări Pufoase! Cu drag, clasa a VI-a C

– Sunt aici ca să transmit salutări pufoase, spuse ursulețul Martin întinzându-și spatele. Și am avut grijă ca pachetul să ajungă cu bine de la 2000 de kilometri depărtare.

 – Treabă bună, spuse Knopf și sări și el în cutie.

conversație în doi
conversație în doi

Apoi începu o conversație în doi. Noi, cei de pe margine, simțindu-ne un pic lăsați pe dinafară, am pornit să vorbim cu toții deodată, dându-ne cu presupusul despre restul lucrurilor din pachet.

Înainte să vă spun mai departe, însă, vă întreb: mai țineți minte pufoșii care au desemnat Hendrik de Mol și Planeta de Aur cartea anului 2016? Ei bine, dragilor, de la ei am primit pachetul. Nu numai că mi-au făcut cea mai mare bucurie de când drăguții de la Editura Univers au decis să publice Aventurile lui Hendrik de Mol, mai primesc și cadou pe deasupra, vă dați seama Domniile Voastre Pufoase. Noroc că îl am pe Moș Nicolae de partea mea. Moșul mă vizitează întotdeauna când vine din Spania (Olanda este prima lui oprire de după călătoria pe mare) și mai povestim una-alta, noutăți de pe Planeta de Pluș în mod special. Tocmai primisem vestea desemnării, și eram într-al nouălea cer de fericire, când Moșul tocmai sosi și el. L-am servit ca întotdeauna cu cafea, iar el m-a îndopat cu buline aromate. S-a bucurat mult să audă despre piticii din clasa a VI-a C și a lor SuperDirigintă și mi-a lăsat un săculeț cu pomponi proaspăt veniți de pe Planeta de Pluș, cu misiunea ca pufoșeniile să ajungă la copii până pe 6 Decembrie. La scurtă vreme, SuperDiriginta lor, doamna Geanina Oprea, mi-a spus că piticii au pregătit o surpriză pentru mine, care va ajunge numai bine de pus sub brad. Eu mă gândisem că va fi o scrisorică din partea lor, cu salutări pufoase inclusiv de la pomponii fericiți să ajungă la casele noi, nici prin cap nu mi-a trecut că vor trimite un reprezentant, pe Martin, plus încă ceva nemaipomenit. Stați să vedeți.

Jurnal Pufos

Knopf și Martin terminară conversația, așa că am putut să vedem ce mai conținea pachetul. Era un mic cadou pentru mine personal (mulțumesc pufos!), câteva fotografii într-o ramă și, surpriză maximă!, un teanc de scrisori. Adresate mie! Toate! Scrise de mână! De către fiecare dintre piticii din clasa a VI-a C! Am rămas fără cuvinte, vă spun drept, dragii mei. Din păcate nu pot să le fac publice, dar au venit legate într-un Jurnal Pufos pe care pot să vi-l arăt – Martin a ținut morțiș să fie și el în fotografie.

Jurnal Pufos
Jurnal Pufos

Fotografiile în ramă stau acum frumos pe biroul meu, la loc de cinste. Doar o privire să arunc și să văd fețele zâmbitoare și nu mai am nevoie de nicio altă motivație pentru a scrie povești.

Rama cu fotografii pufoase
Rama cu fotografii pufoase primite

Acomodare pufoasă

Ursulețul Martin, s-a acomodat imediat. M-a acompaniat în plimbările mele zilnice:

Martin în padure
Martin în padure

A dorit să călătorească în rucsac:

Martin la plimbare
Martin la plimbare

S-a suit în copaci ca să vadă mai bine de sus:

Martin în copac
Martin în copac

Una peste alta, s-a declarat foarte mulțumit cu viața și activitățile zilnice din Biroul de Pluș. M-a rugat să le transmit piticilor din clasa a VI-a C mulțumirile sale pufoase pentru faptul că l-au trimis în Olanda.

O singură nemulțumire a avut dumnealui, faptul că nu se regăsește în volumul al doilea din Aventurile lui Hendrik de Mol. Nu pot promite, dar poate îi dau un rol mic în volumul al treilea, Planeta de Chihlimbar.

Martin și Planeta de Jad
Martin și Planeta de Jad

Martin și Knopf sunt acum prieteni la cataramă și transmit salutări pufoase și mii de mulțumiri atât piticilor din clasa a VI-a C cât și SuperDirigintei lor, doamna Oprea (dacă vă întrebați de unde numele de SuperDiriginta, să știți că este dat de Knopf care a spus că dacă toți profesorii din România ar fi la fel de dedicați meseriei lor precum doamna Oprea, România ar ajunge departe).

Knopf și Martin transmit salutări pufoase
Knopf și Martin transmit salutări pufoase

Ce spuneți de piticii din clasa a VI-a C și SuperDiriginta lor? Nemaipomeniți, nu-i așa?

  • Share on:

3 Comments, RSS

  1. Cum sa nu te simti bine cand primesti astfel de vesti?
    Cuvintele dvs. ma/ne onoreaza! Noi va multumim pentru bucuria pe care ne-ati facut-o! Ma bucur sa aud ca Martin se simte in Olanda! Ma gandeam cum a fost drumul pentru el, ce va face dupa ce va ajunge acolo si, mai ales, cum se va acomoda. Cred ca mi-am facut prea multe griji! Se pare ca, deja, e rasfatat! Sa il imbratisati strans din partea noastra, va rugam!
    Imbratisari sincere, calde si pufoase!

    • Mulțumesc pentru vizită și comentariu. Vă răspund cu întârziere fiindcă abia acum am găsit mesajul (nu știu de ce dar WordPress l-a pus în altă parte).
      Sigur este răsfățat 🙂 Martin vă mulțumește și el pentru urări și vă transmite înapoi îmbrățișările pufoase 🙂

  2. Cum sa nu te simti bine cand primesti astfel de vesti?
    Cuvintele dvs., KJ Mecklenfeld, ma/ne onoreaza! Noi va multumim pentru bucuria pe care ne-ati facut-o! Ma bucur ca Martin s-a acomodat si ca-i place in Olanda! Sunt convinsa ca se simte bine cu atatia prieteni pufosi in jur! Deja il invidiem! Va salutam cu drag de aici!
    Imbratisari calde, sincere si pufoase tuturor!

Dacă vreți să stăm de vorbă: