Revizie, revizie, revizie

Da, știu, nu mă mai credeți când vă spun că este ultima revizie a volumului al doilea din Aventurile lui Hendrik de Mol. Prietena noastră pufoasă Stela mi-a spus deja că voi păți precum Petrică cu lupul – nimeni nu o să mă mai creadă, chiar atunci când are să fie gata cartea. Pe cuvânt de pufos, zău că este ultima revizie!

De ce atât de multe revizii? Fiindcă, așa cum spunea Hemingway, primul manuscris este o varză (el se exprima mai plastic…) și are nevoie de lucru serios pentru a deveni ceea ce se poate chema o carte. Cum spuneam într-una dintre postările mele mai vechi, eu aplic cel puțin patru revizii majore la primul manuscris. Una dintre ele, pe care multă lume o sare, considerând că merge și așa, este citirea cu voce tare a întregului text. Daaa, atunci să vezi cum îți sar în ochi (sau în ureche, mai bine zis) formulările aiurea, repetițiile și tot cortegiul lor de greșeli pe care le face tot omul ursul scriitor. Cu cât mai lung textul, cu atât mai lungă perioada de timp în care faci revizia (chiar mă gândeam că doamnele acelea pufoase care scriu romanțuri (cum zice Knopf) de peste 100.000 de cuvinte nu își citesc sigur cartea cu voce tare  – probabil că dacă ar face-o, ar tăia jumătate din ea).

Săptămâna care a trecut am avut vreme grozav de frumoasă aici, în Olanda, după cum vedeți și în fotografie. Am profitat și am lucrat cât de mult am putut în grădină, la soare. Un mare avantaj, atunci când te afli într-o țară străină, este că poți citi cu voce tare ce te taie pe tine capul, și cu intonație pe deasupra, fără să îți faci griji că se impacientează careva la fraze de genul:

– Suntem pierduți! exclamă iepurele în hăinuță vișinie, ridicând lăbuțele, în disperare, către cer (sau similar).

Da, dragi pufoși, sunt aproape de finalul ultimei revizii, iuhuu!

Mai am o veste bună, dar revin în cursul următoarelor (două?) săptămâni, atunci când am mai multe informații (nu zic decât: iuhuu!).

Voi cu ce vă mai lăudați? 🙂