Un mic interviu pentru Clujul Copiilor

Mă gândisem să încep cu o mențiune despre război, dar cred că toată lumea e la curent și nu vrea să audă mai multe, așa că trec direct la subiect, micul interviu pe care l-am dat drăguței Alexandrina de la Clujul Copiilor.

Mi-au plăcut întrebările, scurte și la obiect. Pun aici răspunsurile doar pentru două dintre ele:

𝟗. 𝐂𝐮𝐦 î𝐧𝐜𝐮𝐫𝐚𝐣ă𝐦 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 ș𝐢 𝐩ă𝐫𝐢𝐧ț𝐢𝐢 𝐬ă 𝐜𝐢𝐭𝐞𝐚𝐬𝐜ă?
În primul rând prin exemplu personal, nu cred că se poate altfel. Se spune că cititul nu mai e la modă. Într-adevăr, e mult mai simplu să te uiți la un film, sau să-ți petreci timpul cu un joc pe calculator, dar o carte îți dă ceva ce nici una dintre noile activități din ultima vreme nu poate să-ți dea: liniște. Relaxare. Concentrare. Chiar vis cu ochii deschiși îi pot spune. O stare aproape meditativă care dă creierului timp să se odihnească după avalanșa de informații la care suntem supuși de când cu apariția Internetului.
𝟏𝟎. 𝐂𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐮𝐫𝐢 𝐚𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫?
Acum lucrez la volumul al doilea din seria Terria, continuarea aventurilor lui Finn Stormwind. Dacă toate merg bine sper să reușesc să închei cândva această patrologie (cvadrilogie ar fi corect, dar mi-a plăcut întotdeauna să inventez cuvinte, hihi) cu magie și dragoni.

Interviul integral, plus câteva fotografii cu mine, cu biroul în care scriu în fiecare zi, plăntuțele mele și o ilustrație-două din Cartea Miracolelor le puteți vedea pe pagina lor de Fb:

Încă o dată mulțumiri, Alexandrina, pentru interviu.

P.S. – pentru cei interesați, există și un giveaway pe Fb:

Mulțumiri anticipate pentru participare 🙂

  • Share on:

Dacă vreți să stăm de vorbă: