Doar câteva zile rămase și „Cartea Miracolelor” iese de la tipar și ajunge în casele voastre. Yay!

Am aceleași emoții de fiecare dată când îmi apare câte o carte. Am crezut că va fi mai bine cu timpul, însă nu, e de fiecare dată la fel, emoții-emoții-emoții. M-am mai obișnuit cu ideea, așa e, dar nodul în stomac și gândurile care roiesc ocazional „Oare le va plăcea copiilor?” „Oare le va plăcea părinților?” „Oare mesajul pe care am vrut să-l transmit va fi bine recepționat?” ș.a.m.d. nu au dispărut, sunt prezente de fiecare dată. Daaaa.

Interviu pentru revista Humanitas Junior

Drăguții de la Humanitas Junior m-au încurajat de la bun început și continuă să o facă, interviul pe care tocmai l-au publicat în revistuța lor făcând parte din aceeași categorie de acțiuni de susținere.

Vă arăt aici începutul revistei, unde puteți să citiți o mică prezentare a cărții, și vă invit să citiți pe site-ul editurii interviul pe care mi l-au luat:

Mi-a plăcut ideea revistei aflată acum la numărul 5 și am citit-o încă dinainte să publice interviul meu – asta dintr-o curiozitate de cititor pasionat care își dorește întotdeauna să afle mai multe despre scriitorii preferați. Sper să persevereze și să se dezvolte, avem cu toții nevoie să-i cunoaștem mai bine pe oamenii care ne scriu cărțile, în special cele pentru copii, nu credeți?

Birou de scriitor

Fotografia biroului la care lucrez în fiecare zi este prezentă și în interviul din revistuță, dar acolo vă puteți face doar o idee de ansamblu. Am pus-o aici la dimensiune mai mare ca să se vadă mai bine.

Așa cum vă spuneam mai acum câteva zile, îmi place să fiu înconjurată de verdeață când scriu. Nu plante carnivore, fiți liniștiți, doar plante obișnuite în terarii. Vi le-am arătat pe cele care stau de obicei pe marginea ferestrei – sunt și în imaginea de mai sus – dar din ce am pe birou ați văzut numai două. De fapt nu sunt numai terarii, ci și ghivece, după cum vedeți. În stânga e bonsaiul Bilbo cel întotdeauna însetat, cu care am avut discuții îndelungate despre câtă apă are nevoie zilnic un bonsai ca să fie fericit, iar în dreapta este Domnișoara Rufina, veverița-ghiveci în grija căreia se află o plăntuță dolofană, vetplantje cum îi spun olandezii, numită și suculentă.

Bilbo și-a creat și ecosistem, spre surprinderea mea. La început am tot smuls ce creștea pe lângă el, apoi l-am lăsat în pace. La urma urmei cine știe cum e mai bine, eu sau Bilbo? Doar e ghiveciul lui, nu? Și arată foarte decorativ, am descoperit.

Ca să închei, după cum vedeți am păstrat obiceiul de a avea întotdeauna și câțiva ursuleți lângă mine. Ursulețul panda e difuzor, iar cel maroniu e un stick USB.

Ați apucat cumva să citiți interviul? Cum vi s-a părut?