
„Cartea Miracolelor” a ajuns și la mine în Olanda, iuhuu! Ce frumos arată! Și, într-adevăr, povestea are magie, dragoni și mistere de rezolvat. Tot frumos, drăguții de la Humanitas Junior mi-au făcut și pagină de autor:

Nu arăt prea serioasă, nu-i așa? 🙂
Mi-s mândră de carte, recunosc. Cel puțin referitor la copertă, ilustrații și calitatea hârtiei și a tiparului – încă o dată, mulțumesc Iustina! – rămâne acum să aud părerile celor care o vor citi (Yay! Emoții pufoase după #pubday!).
De la tipografie a ajuns întâi în librăriile Humanitas din țară, am primit deja fotografii (mii de mulțumiri!) de la drăguții din Cluj. Apoi la pufoșii din Iași, cu recomandare de la Domnul Iepurilă, responsabilul raionului de cărți pentru copii și apoi la drăguții din Piatra Neamț:

și cei din Brașov:

După cum ați văzut în prima imagine m-am și apucat de pus autografe și trimis cărți în lumea largă. Totoro a ajutat și el cum a putut, a păzit pachetele până au fost gata toate (nu că erau în vreun pericol să fie furate, curtea e închisă complet, dar nu l-am putut refuza):

Cum mi-am descoperit în ultima vreme o pasiune pentru făcut filmulețe, iată ultima creație în care se poate vedea mai bine cum arată cartea:
Of și of, acum aștept primele păreri și recenzii. Îmi țineți pumnii, da? Sau ați și citit-o deja? Ce părere aveți?