Unde sunt cărțile frumoase pentru copii?
Ca tot pufosul care face bilanțul ultimului an de activitate pe blog, am constatat, cu tristețe, că în ultimul an am scris numai despre cărți pentru copii tipărite în alte limbi decât româna.
Sunt două lucruri bune în toată povestea asta – eu fiind un optimist incorigibil, notez întotdeauna și lucrurile bune pe lângă cele rele:
- după un an de încercări nereușite de a găsi măcar o carte frumoasă pentru copii în limba română, am început să citesc cărți pentru oameni mari. Autori români, mai exact, fiindcă îmi doresc să citesc în limba română. Acum, de exemplu, citesc Breviarul sceptic al lui Valeriu Gherghel.
Cartea lui Valeriu a ajuns în sfârșit la mine, în Olanda, după multe aventuri – a fost greu de găsit chiar și în Iași, orașul de baștină al nostru al tuturor (Valeriu, Polirom, eu). Valeriu, eu aș zice să le spui celor de la Polirom să înceapă să vândă Breviarul și sub formă de carte digitală, nu numai tipărită. Un client mai puțin hotărât decât mine renunța cu siguranță să cumpere cartea ta.
Recent mi-am cumpărat Felii de lămâie al Ancăi Vieru și tocmai am terminat-o. A fost mai simplu de achiziționat fiindcă am luat-o ebook de pe Elefant (singurul magazin unde pot plăti cu Paypal – nu am card românesc). Faină cartea. Anca organizează zilele astea un giveaway pentru cartea ei pe Goodreads, btw. Până pe 15 ianuarie.
2. Cu excepția profesorului Hu (în imagine) care îmi confiscă ocazional Breviarul, nu mai trebuie să mă mai bat cu nimeni de la cărți în Biroul de Pluș. Plușurile nu citesc decât cărți frumoase pentru copii, evident. Cărțile pentru oameni mari sunt doar pentru oameni mari.
Și acum să răspund și la întrebarea din titlu: cărți frumoase pentru copii găsesc acum la englezi, la germani și la olandezi.
Cu tristețe vă mărturisesc, ultimele cărți pentru copii care mi-au sosit în decursul anului trecut din România nu sunt de citit. Nici autori români, nici autori străini (traduceri).
Mai exact, ultima care s-a ridicat la toate standardele și cu care m-am delectat a fost cartea lui Kate diCamillo, Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane în traducerea Laviniei Braniște. De la Tulane încoace nu am mai reușit să citesc integral nici măcar una dintre cărțile pentru copii cumpărate din România, scoase de diferite edituri românești. Multe dintre cărțile achiziționate au fost, din păcate, din categoria cu gardul vopsit și leopardul: excelent legate, foarte frumos tipărite, însă înăuntru dezastru – poveste, ilustrații, traducere (una, două sau toate trei dezastruoase). Nu știu prea bine pe ce criterii au fost alese cărțile scrise de autori străini (pe criterii comerciale, bănuiesc), dar traducerile lasă mult de dorit. Astfel am mai învățat ceva: un traducător poate să distrugă chiar și o carte foarte bine scrisă.
Ca urmare, declar că am renunțat la ideea de a mai găsi cărți frumoase pentru copii în limba română și am trecut din nou pe cărți pentru copii în limba engleză, olandeză și chiar germană.
Mă așteaptă câteva cărți în limba germană, pe care mi le-am cumpărat în ultima vacanță în Germania. Am avut plăcuta surpriză să constat că nemții nu numai că se pricep cel mai bine la jucării și ornamente de Crăciun, dar sunt la fel de senzaționali și în ceea ce privește cărțile pentru copii. Revin cu un articol separat despre acest subiect, pentru că a fost o surpriză extrem de plăcută.
Ultima carte sosită chiar azi, căreia plănuiesc să îi scriu o recenzie separată, se numește Bij de neus genomen (Dus de nas), de Loes Riphagen. Am văzut o recomandare a unui librar de la unul dintre magazinele mele favorite de carte și am și luat-o.
Cartea aceasta mi-a adus aminte de un ilustrator român pe care l-am descoperit de curând, Răzvan Cornici. Nu stilul, ci execuția, tehnica folosită: paper cut. Desenele lui Răzvan sunt mult mai colorate și chiar cu mai mult umor, zic eu. În orice caz, m-am bucurat să mai adaug un ilustrator român grozav pe lista mea.
În imaginea următoare puteți vedea straturile de hârtie care alcătuiesc cartea lui Loes Riphagen. Abia aștept să o citesc. Am răsfoit-o și chiar am râs de vreo două ori. Da, cred că povestea cu elefănțelul albastru va fi una dintre cărțile de pus pe raftul cu preferate. Revin cu un articol separat.
Nu vreau să dau aici lista (lungă!) a cărților din România pe care le-am cumpărat și pe care am încercat să le citesc în ultimul an și care acum prind praf în bibliotecă, dar sunt destule, vă rog să mă credeți pe cuvânt. A, să mai zic că nu mă dau în vânt după cărțile scrise de americani, după cum se vede și din lista mea 100 de cărți pentru copii. Cele englezești, nemțești, olandeze sau din țările nordice îmi merg mult mai bine la inima de pluș :-).
Ați citit în ultimul an o carte extraordinar de frumoasă pentru copii tipărită de o editură românească?
Foarte fain și interesant articolul! Sunt tare curioasă prin ce consideri o carte frumoasă! Abia aștept să văd postarea. Pe mine cărțile frumoase pentru copii sunt cele care au un aspect plăcut (calitatea paginilor, o copertă cartonată sau inventivă, etc.), ilustrații potrivite, și desigur, un conținut pe măsură (traducere corectă). Când este vorba de traducerile de care ai fost dezamăgit, îmi pun întrebări. Sunt curioasă la ce cărți te referi, și ce anume te-a făcut să consideri traducerile prost făcute. >:D<
Hehei, Simona, mulțumesc pentru vizită!
Îmi pare rău, dar nu am de gând să postez aici lista cărților românești, pentru copii, cu povești plicticoase/sinistre sau/și cu traduceri și/sau ilustrații dezastruoase din ultimul an. Prefer să prezint problema pozitiv și de aceea voi scrie despre ce înseamnă pentru mine o carte frumoasă pentru copii 🙂 Cât de curând, promit!
Tocmai mi-am amintit zilele trecute de o carte care mi-a placut rau cînd eram copil, dar nu am mai vazut-o de atunci niciodata nicaieri si nici în biblioteca la mama nu mai este. Rapirea Mietei, de Gica Iutes chiar mi-ar placea s-o recitesc! O stii?
Stela, întâi vreau să îți mulțumesc pentru vizită și comentariu!
Doi: nu am răspuns imediat fiindcă nu eram sigur dacă am citit-o au ba (acum multe secole, haha). Nu, tot nu pot spune cu certitudine dacă am citit-o sau nu. Cumva îmi pare cunoscută, dar coperta (am căutat-o pe internet) nu-mi spune nimic. Ar trebui să o recitesc ca să fiu 100% sigur. Mulțumesc, în orice caz, pentru menționare. O am pe listă 🙂
Da, ai dreptate conceptul de „carte frumoasă pentru copii” este un concept generos şi poate fi înţeles diferit, de aceea poate ar fi utilă o definire a lui. Eu am avut în vedere cărţile pe care le-am citit împreună cu fii-mea şi ne-au plăcut, în sensul că ne-am amuzat citindu-le şi am avut despre ce să vorbim după aceea. Ultima, este o carte pe care am citit-o eu, fii-mea doar a răsfoit-o, este o carte specială care cere un anumit fel de a vedea realitatea, e sofisticată, dar nu în sensul că ar fi o carte nu nasul pe sus ci pur şi simplu prin efortul pe care ţi-l impune, e ca o problemă de matematică care te bâzâie şi-ţi dă cu sâc căci nu-i găseşti soluţia şi dintr-o dată apare insight-ul, e ceva special… aşa am simţit eu.
Mi-a mai venit în minte un autor român ale cărui cărţi îmi plac, este vorba despre Dumitru Toma, „Oraşul piticoţilor mincinoşi”, „Făt-Frumos certat cu gluma”, „Trei zile anapoda” sigur, sunt nişte cărţi apărute cu de mult timp în urmă, dar mie îmi plac tare mult.
Există o funcţie de căutare pe blog, e în stânga eranului sus, dar trebuie folosite diacrtice pentru că le-am folosit atunci când am scris postările. Dacă nu se vede căsuţa de Search trebuie dat OK pe mesajul care apare de la blog, cel legat de folosirea cookie-urilor, na! politica blogspot, ce să-i faci.
http://catecevadesprecartilecopilariei.blogspot.ro/2013/05/incredibilul-baietel-mancator-de-carti.html
http://catecevadesprecartilecopilariei.blogspot.ro/2014/02/povesti-1-2-3-4.html
Mulțumesc frumos! Știam eu că era pe undeva funcția aceea de Search dar nu am dat de ea.
Nu, nu țin minte să fi avut cărțile lui Dumitru Toma. Le-am reținut.
Da, am deja o schiță de articol, să văd cum am timp să îl scriu integral – e musai să explic ce înseamnă „carte frumoasă”, pentru mine. Sunt multe cărți faine, bineînțeles, dar cu adevărat frumoase, zic eu, sunt puține. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că îmi ajung degetele de la două mâini ca să le număr pe toate ale mele, și degetele de la o mână pentru cele în limba română. Revin, cum spuneam, cu un articol 🙂 Acum dau fuga la tine pe blog să citesc recenziile. Mulțumesc, din nou.
Îmi imaginez că suntem precum niște pești pe care pescarul (editurile) încearcă să-i prindă cu tot felul de momeli… ce să facem, uneori cădem în plasă alteori nu 🙂 Abia aștept să citesc articolul tău, între timp îți mulțumesc pentru vizită și comentarii și să știi că am răspuns.
Tare curios m-ai făcut în privinţa cărţilor pe care le-ai cumpărat şi care n-au reuşit să te stârnească. Nu se poate ca lucrurile să rămână aşa, fapt pentru care îţi propun câteva titluri, despre primele două am scris câte ceva, poate arunci o privire şi te asigur de încântare maximă 🙂 Avem aşa:
Oliver Jeffers, „Incredibilul băieţel mâncător de cărţi”, ed. Vellant – 2008, traducere Simona Răuţă
Eugene Ionesco, „Poveşti 1, 2, 3, 4”, ed. Arthur – 2010, traducere Vlad Russo
Adina Rosetti, „Domnişoara Poimâine şi joaca de-a Timpul”, ed.Curtea Veche – 2014
Philippe Lechermeier, „Prinţese date uitării sau necunoscute”, ed. Vellant – 2007, traducere Şerban Foarţă
Să știi că sunt chiar foarte dezamăgit. Și trist. Amândouă pentru că nu mai găsesc cărți frumoase pentru copii în limba română. Mi-am dat seama că ar trebui să precizez ce înseamnă, exact, pentru mine, o carte frumoasă, lucru pe care îl voi face cât de curând.
Dintre cărțile menționate de tine două nu le știu. Celelalte nu au trecut de primele pagini. Nu știu când ai scris despre ele fiindcă nu țin minte să le fi văzut la tine pe website și nici nu știu cum să dau de ele (sugestie: o funcție de Search pe blog folosește întotdeauna, în special când începe blogul să fie stufos). Ești drăguț să pui link-urile la recenziile tale aici?
Mulțumesc de comentariu și vizită, Daniel. Sper că sunteți pufoși de bine cu toții!
Eu mai merg al biblioteca școlii, unde sunt o groază de cărți pentru copii de la Editura Ion Creangă, care din păcate s-a desfințat acum ceva vreme… multă vreme… și după asta, pot să spun că s-a încheiat apogeul cărților pntru copii, pentru că cele de la Ion Creangă erau cu adevărat frumoase, cum eu sunt „tânără”, nu am apucat cărți de la Editura Ion Creangă numai de la tata și mama, de pe la verișorii în vârstă și de pe la biblioteca școlii. De-atunci, pot să spun că mai există încă cărți frumoase pentru copii, însă sunt rare și unele traduceri, care de multe ori sunt dificile la cărțile pentru copii, sunt de-a dreptul greșite și hilare pentru cărțile respective. Oricum, părerea mea e că, așa cum am citit într-un articol vechi undeva, ca să avem o clasă înaltă de cititori, aem nevoie de o clasă înaltă de literatură pentru copii, scrisă de noi și în același timp tradusă. Dar ce te faci când aproape amândouă variantele sunt invalide ?!
Ca să nu mai descrețim frunțile, am văzut că noile cărți din biblioteca ta sunt tare frumoase 😀 Au niște ilustrații grozave. Voiam să-ți spun că, dacă treci prin România și poți merge la o bibliotecă cu cărți foarteeeee vechi, plus dacă ai niște timp de căutat, poți găsi, să sperăm, două cărți care nu se mai editează acum, dar care sunt niște bomboane, le-am făcut recenzie aici: „Totul pentru un leu” de Nae Deșteptul http://siminastatusuri.blogspot.ro/2015/07/totul-pentru-un-leu-de-nae-desteptul.html și „Lin cel Mare și Lin cel Mic” de Zhang Tiany http://siminastatusuri.blogspot.ro/2015/07/lin-cel-mare-si-lin-cel-mic-de-zhang.html .
Hihi, da, probabil că ai văzut recenziile, dar nu strică să cauți cărțile dacă ai ocazia 😀 eu le-am găsit pe amândouă la biblioteca școlii și le-am iubit. 🙂