Am primit carte cu desenograf

– Iuhuu! am zis eu când poștașul mi-a adus pachetul cu cartea mult așteptată.

Am ieșit în grădină și am scos cartea din plicul cu bule de plastic, pregătindu-mă să o citesc. Pocniturile au început imediat fiindcă, după Rufus, șoarecele flendurit mare amator de spart bule de plastic, mai multe plușuri conlocuitoare au căpătat această manie.

Consuela, vrabia mea de metal, s-a oferit să mă ajute, ca de obicei în zilele vântoase, și am reușit să răsfoiesc primele pagini. Și chiar să fac și câteva fotografii.

Am plecat să-mi fac o cafea și tocmai când mă întorceam vesel, cu ceașca aburind și mirosind nemaipomenit de plăcut, pregătit să îmi continui lectura, am auzit voci ridicate venind din grădină.

– Ups, mi-am spus eu. Ceva nu e în regulă.

O zi din viața Deliei nu mai era pe masă. Dispăruse. Iar vocile se auzeau dintr-un colț al grădinii. Din ce în ce mai agitate.

– Cine ți-a dat voie să iei cartea de pe masă? De câte ori trebuie să te mai întreb?

Ăsta era Knopf.

Apoi o miorlăială pe un ton fals, de la partenerul său de discuție, Stinky, cel mai nou locatar al Biroului de Pluș, proapăt sosit de la Moomin, din Finlanda.

– Nu a spus nimeni că nu este voie. Dacă nu era voie era un semn de interzis sau o pancartă pe care ar fi fost scris Nu luați cartea de pe masă. Ca la mașini, știi? Dacă este semn de oprire interzisă, mașinile nu au voie să se oprească acolo. Cum nu am văzut niciun semn, am luat-o.

– Ascultă, fiule (!), spuse Knopf mai calm, ești nou venit, pricep. Nu știi încă regulile Biroului de Pluș. Așa că ți-o spun eu pe prima: când este o carte pe masa din grădină, înseamnă că K.J. o citește. Nu se atinge nimeni de ea până nu o termină.

– Și adică de ce? întrebă acru maroniul. Cu ce e el mai breaz decât ceilalți?

Knopf făcu o pauză, respiră adânc pentru a se liniști, și spuse:

– Stinky, fiul meu (!), ai scris vreo carte la viața ta?

– Nu, miorlăi Stinky foindu-se jenat. Ce are asta de-a face cu discuția noastră? Eu voiam să gust din carte.

– Să guști? se încruntă Knopf. Să guști povestea, vrei să zici? întrebă el ca să fie sigur la ce se referă pufoșenia obraznică maronie.

– Ei, povestea! Cartea, măi! Coperta asta lucioasă este foarte gustoasă.

Knopf își trase o labuță peste frunte și, fără să mai spună ceva, luă cartea și dădu să plece din grădină.

– Hei! Unde te duci? Nu am apucat să mă uit decât la primele pagini, am spus eu.

– Dacă vrei să mai ai cartea, cred că este bine să o pun la adăpost, spuse Knopf. De fapt, cu noul venit care este pasionat de ronțăit coperte lucioase, după cum se vede, probabil că ar fi bine să punem toate cărțile sub lacăt (ceea ce este imposibil, bineînțeles, fiindcă biblioteca Biroului de Pluș este de multă vreme neîncăpătoare, iar cărțile mele sunt stivuite mai peste tot).

Și intră în casă țanțoș și plin de responsabilitate.

Așa că eu am rămas cu fotografiile pe care abia am apucat să le fac. Ah, voi sunteți înțelegători, nu-i așa?

Cartea O zi din viața Deliei

Vă spuneam că am primit cartea cu desenograf. Mulțumiri tatălui Deliei, care a aranjat cu trimișii speciali de la Humanitas Junior să trimită cartea cât de repede la mine în Olanda.

Și mulțumiri Deliei pentru cuvintele drăguțe (foarte fericit m-a făcut):

Cum adică nu știți cine este Delia? Doar cea mai tânără autoare din istoria României. Delia a scris și ilustrat integral cartea O zi din viața Deliei, iar pufoșii de la Humanitas au tipărit-o. Și au și lansat-o ca la carte, la Bookfest 2017, unde a și fost bestseller.

Întâmplător, chiar în această dimineață, Delia este prezentă în Iași, orașul meu de baștină, la librăria Humanitas, unde lansează oficial cărțulia sa și oferă desenografe. Dacă eram în țară nu aș fi lipsit de la lansare pentru nimic în lume. Dacă sunteți în Iași, dați o fugă până la Humanitas la 11.30 și cumpărați cartea cu autograful Deliei, nu ratați ocazia!

Haideți să vă mai arăt un pic din carte, ca să vedeți că este demnă de pus în bibliotecă:

Cum deschidem cartea, ilustrații faine:

Și, pe unde ne mai uităm înăuntru, iar, o mulțime de ilustrații faine. Mi-a plăcut mult cea în care Delia s-a desenat pe ea însăși la ea în cameră (loc de visat):

Mai peste tot este prezent stimabilul Melcovici, unul dintre personajele principale din carte:

O surpriză nemaipomenit de plăcută a fost să descopăr în camera Deliei, în teancul de cărți preferate, Hendrik de Mol și Planeta de Aur. Knopf a scanat deja ilustrația, a tipărit-o la imprimanta color, a înrămat-o și a a agățat-o pe perete, la loc de cinste, printre celelalte trofee de marketing ale sale.

Cum vă spuneam, din motive care nu au ținut de voința mea, nu am apucat să citesc întreaga carte, dar, din ce am reușit să văd, poveste și ilustrații, cartea Deliei este deja una dintre favoritele mele. Chiar mă bate gândul serios să o pun în lista mea de 100 de cărți pentru copii. Nu numai din cauza ilustrațiilor simpatice sau a felului foarte natural în care scrie Delia, dar și din cauza faptului că este o autoare româncă și că pufoșii de la Humanitas au făcut o treabă pe cinste de la început și până la sfârșit: concept, tipar, copertă, ilustrații, lansare, tur de desenografe, prezență online – ca la carte, cum vă spuneam.

Deși Knopf a plecat cu cartea Deliei, mai acum cinci minute când am intrat în grădină, pe cine credeți voi că am găsit ronțăind la un colț de carte:

N-ați fugit deja la librăriile care participă la Turul Deliei? Să cumpărați cartea și să căpătați pe ea un desenograf de la autoare?