Self-publishing-ul e o nouă cale către publicarea tradițională

Nu sunt sigur care este situația pe piața din România, dar, aici, în Olanda, devine din ce în ce mai clar că self publishing-ul devine calea către publicarea tradițională. Mai în fiecare zi descopăr un nou titlu, inițial publicat în nume propriu (independent numit, sau self-published), și apoi preluat de o companie mare precum Simon&Schuster.

Astăzi am găsit un titlu publicat independent în februarie 2014 și care acum este preluat de S&S pentru publicare tradițională. Este o carte publicată prin una dintre controversatele firme mixte formate de către una dintre marile companii de publishing, Simon&Schuster în acest caz, și o companie specializată în publicare în nume propriu, Author Solutions (Author Solutions este controversată pentru prețurile enorme pe care le practică și care sunt condamnate de către majoritatea autorilor care deja au publicat de unii singuri și care știu bine nivelul costurilor – joase, adicătelea). Dar nu discutăm acum despre controversă (puteți citi mai multe despre asta pe Internet), ci despre faptul că, după părerea mea, publicarea în nume propriu își pierde stigma căpătată de-a lungul timpului și devine calea către publicare tradițională.

De unde stigmă? Înainte de era Internetului și posibilitatea de a publica de unul singur o carte, în afară de publicarea tradițională (singura serioasă, de altfel, pe vremea aceea) mai exista așa numitul print on demand (POD), numit și vanity publishing. Țineți minte cărțile acelea de pe vremuri, groase, cu coperți grotești și îngrozitor de scumpe (și plicticoase) care zăceau pe rafturi și nu le cumpăra nimeni? Ei, erau POD-uri, print on demand. Oameni cu suficiente resurse financiare, dar fără pic de talent (marea majoritate, în orice caz), care țineau morțiș să își publice iubita creație refuzată de toate editurile serioase, reușeau să își publice în acest fel cărțile. De aici stigma. 99% din POD-uri erau publicate doar din vanitate și atât. Calitate=0.

Apare Internetul și posibilitatea publicării în nume propriu. Fără doar și poate că o mare parte dintre cărțile publicate independent sunt de proastă calitate, marea majoritate suferind măcar de lipsă de editare profesionistă, fie din cauza resurselor limitate, fie din cauza numărului mic de editori independenți, dar se găsesc printre ele și unele bunicele, autorii lor devenind de multe ori milionari din vânzări de cărți digitale. Numărul acestui tip de autori milionari, care au publicat inițial în nume propriu, crește de la zi la zi, prima dintre ei fiind nu alta decât Amanda Hocking – articol din The Guardian aici.

De ce ar alege o editură un titlu deja publicat independent?

Pe scurt, editurile încep să vadă avantajul de a culege cărți gata publicate: nu numai că este mult mai puțin de lucru la o carte gata tipărită dar, de obicei, autorul a și început campania sa de marketing și este clar că va participa activ la lansare și orice activitate legată de vânzări. În plus, se poate prevedea (relativ) cu ușurință succesul unei cărți citind reacțiile celor care deja au citit-o și care au scris recenzii pe site-uri precum Goodreads sau Amazon, reducând astfel la minim riscurile de publicare.

Una peste alta, spun eu, publicarea în nume propriu devine calea spre publicare tradițională (și nu invers – aici este o altă discuție de purtat, care să se refere la autorii numiți hibrizi, cei care au titluri publicate atât de către o editură prestigioasă, cât și în nume propriu).

Voi ce părere aveți despre publicarea în nume propriu?